Trăim într-o lume a cuvintelor. Marile noastre sărbători sunt Iom Kipur și Roș Hașana. Murmurl tăcut al căinței și strigătul fără cuvinte al Șofarului.

Strămoșii noștri trăiau într-o lume a acțiunii. Centrul vieții lor spirituale era Templul, unicul Templu din Ierusalim. Marea lor sărbătoare era Pesah. Se adunau împreună câteva familii, pe masă puneau mața și ierburi amare și povesteau despre ieșirea din Egipt. Afikomanul cu care încheiem noi masa da Seder este o doar palidă amintire a unei bucăți cât o măslină din jertfa de Pesah de care se bucura fiecare.

Templul, ca orice instituție, avea cheltuielile lui. Jertfele publice trebuiau cumpărate. Administrația curentă avea și ea nevoie de fonduri. Toate acestea erau finanțate dintr-o taxă de jumătate de siclu mahațit hașekel. Indiferent cât era omul de bogat sau de sărac atât plătea, nu mai mult nu mai puțin.

Taxa se percepea în decursul lunii Adar pentru ca toți banii să  se afle deja în visteria Templului la începutul lunii Nisan, cu două săptămâni înainte de Pesah. Pentru a ne aduce aminte de această taxă, în ultimul Șabat care premerge lunii Adar sau de Roș Hodeș Adar dacă e Șabat se citește din pericopa Ki Tisa despre donația de jumătate de siclu plătită de toți fii lui Israel în deșert din care s-au turnat soclurile de argint ale Tabernacolului. Acest Șabat, puțin festiv, are și un nume special Șabat Șekalim.

Ideea ca bogatul și săracul să plătească aceeași taxă este supărătoare. Ni s-ar părea firesc ca fiecare să plătească după posibilitățile lui, iar cel foarte sărac să fie chiar total scutit, sau cel puțin un procent fix din venit.

Se ascunde aici o idee profundă. Din acești siclii se cumpărau jertfele publice. Oricât ar fi omul se sărac, el are nevoie să aibă partea lui în legătura cu HAȘEM. Bogatul, oricât ar fi de bogat și oricât și-ar dori să plătească nu poate să primească în legătura cu HAȘEM mai mult decât cota parte care i se cuvine.

Ideea că niciunul din noi, oricât ar fie el sărac sau bogat, deștept sau prost, nu este nici mai presus nici mai prejos decât confrații săi, este fundamentul de nestrămutat pe care se sprijină întregul nostru sistem democratic.