Orice dobitoc care are copita despicată, despărțită complet în două și care rumegă hrana – pe acela îl îl puteți mânca. (Vaikra/ Levitic 11:3)

Care este oare rostul celor 613 porunci din Tora? Un text bine cunoscut din Midraș[1]dă răspunsul: „A spus Rav[2]: Nu au fost date poruncile dcât pentru a îndrepta oamenii. Parcă Îi pasă Atotsfântului Binecuvântat fie El dacă înjunghiem de la gât sau de la ceafă? Așadar, nu au fost date poruncile dcât pentru a îndrepta oamenii.”

D-zeu nu are nevoie ca noi să îndeplinim niciuna din poruncile Lui, iar dacă încălcăm vreuna din ele, nu-I cășunăm niciun rău. Prin îndeplinirea poruncilor  pe noi înșine ne îndreptăm; prin încălcarea lor, nouă înșine de dăunăm.

Calul și măgarul nu au copita despicată. Cu o lovitură de copită calul și măgarul pot frânge un picior. Cu copita lui despicată, taurul nu poate da lovituri puternice.  În schimb, copita despicată dă stabilitate. Cu ajutorul ei capra se cațără pe cele mai abrupte stânci. Prin faptul că mâncăm numai carnea dobitoacelor care a copita despicată afirmăm fără cuvinte că prețuim stabilitatea și agilitatea, dar derestăm violența.

Dobitoacele care își rumegă hrana par mai leneșe. Prin faptul că mâncăm numai carnea rumegătoarelor afirmăm fără cuvinte că suntem dispuși, când este cazul, să ne reconsiderăm faptele și atitudinile.

Se ridică însă întrebarea: Avem oare nevoie de toate aceste restricții alimentare? Nu ar fi oare suficient să promovăm aceste valori prin educație? Nu ar fi oare cuvintele mai puternice decât niște aluzii pe care mulți nici măcar nu le sesizează?

Cuvintele au desigur puterea lor, dar ele nu pătrund foarte adânc. Numai ceea ce  dobândim prin repetarea faptelor va deveni parte din noi ne va îndrepta inima spre bine.

[1] Midraș Raba, Parașa 44.

[2] Aba bar Aibu, înțelept di perioada Talmudului.