Sfârșitul copilăriei (Matot-Masei 5778)
În pericopele aceste săptămâni ni se vorbește despre multe lucruri extrem de actuale și azi. Despre diferențierea între crimă, crimă cu premeditare, și omor involuntar, despre faptul că trebuie să fim oameni de onoare, despre rezistența în fața pericolelor asimilării și despre eliminarea tentațiilor.
Dar vreau totuși să mă opresc asupra unei simple liste, pentru că aproape întreg capitolul 33 este o listă: „Iată acum popasurile fiilor lui Israel, după ce au ieșit ei din pământul Egiptului cu oștirile lor, sub mâna lui Moise și Aaron. Moise, din porunca Domnului, a scris călătoria lor cu popasurile lor;”
42 de „stații” în total. Care este sensul lor?
Fiecare om este suma experiențelor sale trecute. Izbânzi și căderi, reușite și nereușite, bucurii și dezamăgiri. A nu le uita, a le rememora, ne readuce aminte de unde am pornit, ce am fost și ne arată ce, și mai ales de ce am devenit cei care suntem.
Și, mai mult decât atâta, ne arată ascendența comună, ne subliniază unitatea ca popor. Ne reamintește de importanța rememorării istoriei comune. Nu numai Ramses și Sucot și Etam și Mara și Elim, dar și Moinești, și Iași, și Dorohi, și Tg Mureș și București, și Sighet
Doar reamintindu-ne trecutul putem merge mai departe, ca un singur popor.
Dar ne mai arată că nici nu trebuie să rămânem închistați în trecut, că trebuie să trăim în prezent, cu ochii ațintiți spre viitor.Să nu ne osificăm, ci să ne adaptăm, sa mergem mai departe.
Și întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că suntem un singur popor, indiferent unde am fi, ce limbă am vorbi, cât de religioși sau mai puțin religioși am fi. Și că, asemenea triburilor lui Ruben și Gad, nu avem dreptul să rămânem indiferenți față de frații noștri, nu avem voie să îi lăsăm singuri la greu doar pentru că noi avem posibilitatea să trăim în confort și siguranță.
La sfîrșitul capitolului ni se spune: „Acestea sînt poruncile și legile pe cari le-a dat Domnul prin Moise copiilor lui Israel, în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în fața Ierihonului”.
Copilăria s-a terminat, învățătura s-a terminat, și fii lui Israel sunt pe punctul de a intra în Ereț Israel. Sunt pe punctul de a deveni, cu adevărat, un popor matur. Iar maturitatea atrage responsabilitate. Și mai ales responsabilitatea de a fi responsabil pentru celălalt!
Șabat Șalom U’mevorah
Să aveți parte de un Șabat cu pace și binecuvântare
Comments
Sfârșitul copilăriei (Matot-Masei 5778) — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>