Și să-ți fie ca semn pe mâna ta și ca aducere-aminte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta, căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. (Șmot/ Exodul 13:9) Să fie semn pe mâna ta și filacterii între ochii tăi, căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. (ibid 13:16) Ce „semn” avem de pus pe mână și ce „aducere-aminte” sau „filacterii” între ochi?  Înțelepții Israelului au dedus că este vorba de cele patru paragrafe, două din ele din pericopa săptămânii, în care este amintită porunca de a pune un semn pe mână și o aducere-aminte sau filacterii între ochi. Cum se pune un text pe mână și între ochi? Nu avem nici cel mai vag indiciu. În acest caz ne bazăm pe învățătura primită de Moise pe muntele Sinai prin viu grai și transmisă, tot prin viu grai, din generație în generație: … Citește mai departe…

Și i-au înrobit egiptenii pe copiii lui Israel cu asprime zdrobitoare. Și le-au amărât viața,… (Șmot/Exodul 1:13,14) În Talmud, tratatul Gitin, se discută dacă un stăpân care dorește să-și elibereze sclavul are nevoie de acceptul acestuia. Sâmburele problemei este dacă s-ar putea ca eliberarea să nu fie spre binele sclavului. Discuția a fost decisă prin argumentul: „Sclavului îi convine să trăiască în desfrâu.”[1]. Deși e nevoit să se supună bunului plac al stăpânului, condiția de sclav nu e chiar lipsită de avantajele. Scutit de orice răspundere, el face, în limitele pe care i le permite stăpânul, orice își dorește. El nu e pus în situația de a-și înfrâna dorințele de astăzi pentru a obține ceva mai valoros mâine. Cuvântul „mâine” e în afara orizontului său de gândire. Pentru el libertatea, care aduce cu ea răspunderea și nevoia de a-și înfrâna dorița de azi pentru a obține ceva în viitor, devine … Citește mai departe…

Apoi Iosef l-a dus pe tatăl său Iacov și l-a înfățișat lui Faraon, iar Iacov l-a binecuvântat pe Faraon. Și Faraon i-a spus lui Iacov: „Câte sunt zilele anilor vieții tale?”. Și Iacov i-a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor  pribegiei mele o sută și treizeci de ani. Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele…”. (Bereșit/ Geneza 47:7-9) Iosef l-a adus pe bătrânul său tată, cel mai înalt reprezentat al înțelepciunii, înaintea lui Faraon, cel mai înalt reprezentant al puterii. Ar fi fost de așteptat ca între ei să aibă loc un subtil duel de idei, dar lucrurile par să fi decurs altfel. Tot ce a avut Faraon să-l întrebe pe Iacov a fost: „Câte sunt zilele anilor vieții tale?”. Iacov i-a răspuns:  „Zilele anilor  pribegiei mele o sută și treizeci de ani. Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele…” La prima vedere, un schimb de vorbe … Citește mai departe…

Și Faraon i-a spus lui Iosef: „Am visat un vis și nu este nimeni care să-l tălmăcească. Și am auzit spunându-se despre tine că tu înțelegi un vis ca să-l tălmăcești.” Dar Iosef i-a răspuns lui Faraon: „[Asta] este dincolo de mine! [Dar] Dumnezeu va răspunde de bunăstarea lui Faraon.” (Bereșit/ Geneza 41:15-16) Iosef se afla în fața șansei vieții sale. Scos în grabă din temniță, bărbierit și îmbrăcat, el a fost prezentat Faraonului spre a-i tălmăci visele ce îl tulburau. Pentru a intra în vorbă, Faraonul i-a spus că a aflat de el că știe să tălmăcească vise. Aceasta nici măcar nu era o întrebare. Iosef putea să tacă și să treacă mai departe. Iosef însă nu a tăcut. El chiar l-a contrazis pe Faraon, spunând că nu el deslușește visele ci de la Dumnezeu vine răspunsul. Noi, cei care citim Tora, știm că aceste cuvinte nu i-au adus … Citește mai departe…

… și Lavan a alergat la om afară la izvor. Și a fost, când când a văzut inelul pentru nas și brățările pe mâinile surorii sale… Și i-a spus: Vino binecuvântatul Domnului… (Bereșit/ Geneza 24:29-31) Iar când Lavan a auzit veștile despre Iacov, fiul surorii sale, a alergat să-l întâmpine, l-a îmbrățișat, l-a sărutat și l-a luat în casa lui; și el i-a povestit lui Lavan toate aceste lucruri. (ibid 29:13). Lavan a alergat în întâmpinarea lui Eliezer, pețitorul trimis de Avraham și a alergat în întâmpinare lui Iacov. Pe Eliezer, care a venit în fruntea unei caravane de zece cămile încărcate cu daruri, l-a poftit în casă. Pe Iacov, care venea singur pe jos, l-a îmbrățișat și l-a sărutat. De ce oare l-a îmbrățișat și l-a sărutat Lavan pe Iacov? Rași scrie că, după ce a văzut darurile aduse de pețitorul tatălui său, nu-i venea să creadă că fiul … Citește mai departe…