Despre pomi în floare în luna Nisan
A spus Rav Iehuda: „Cel care iese în luna Nisan și vede pomi în floare spune: <<Binecuvântat fie Cel care a făcut să nu lipsească [în lume] nimic și a creat în ea creaturi bune și pomi buni pentru folosul oamenilor>>”[1]
Migdalul înflorește mult înainte de începutul lunii Nisan. Cel care vede primul migdal în floare, deși bucuria sa e mare, nu rostește această binecuvântare. Cel care vede primii pomi în floare numai după ce s-a încheiat luna Nisan, nu o rostește nici el. Numai în luna Nisan, luna în care celebrăm eliberarea înaintașilor noștri din robie și ne îndreptăm gândul spre propria noastră libertate, putem s-o rostim.
Pomii înfloriți ne dau speranța fructelor pe care le vom culege peste câteva luni, dar ne încântă de acum cu frumusețea lor. Care este însă legătura lor cu eliberarea din robie?
A te răzvrăti împotriva unui asupritor care este, sau cel puțin pare, mai puternic decât tine, e cea mai mare nesăbuință. (Când veneam la tata înfuriat că mi s-a făcut vreo nedreptate, se pare că asta se întâmpla cam des, el mă dojenea: „Dacă face cineva pe tine, nu te lăsa. Deschide gura.”. Ca să fie sigur că am înțeles, mai adăuga uneori: „ca să intre c…ul mai bine”.)
Totuși, când acești nesăbuiți se adună și își unesc forțele, ei au șanse bune să-și înfrângă asupritorii.
Puterea de ne răzvrăti, în ciuda pericolului iminent, ne-o dă speranța, iar pomul în floare este un simbol al speranței. Din unele flori se va naște un fruct, din altele nu, dar când vedem un pomul înflorit știm că el va da fructe. Nimeni nu știe dacă revolta sa personală va fi încununată cu succes, dar când ne răzvrătim cu toții împreună, știm că până la urmă vom reuși.
Pomii înfloriți sunt mai mult decât o promisiune pentru viitor. Ei ne încântă de acum ochiul. Este și acesta un simbol: Viața trăită cu speranță e frumoasă în sine. Precum florile sunt mai frumoase chiar decât fructele, de multe ori speranța însăși e mai frumoasă decât împlinirea ei.
Să ne lăsăm așadar inspirați de pomii în floare din luna Nisan pentru a cultiva în noi speranța!
[1] Talmud tratatul Berahot fila 43b. Binecuvântarea se găsește în Sidur Lemaan Ahai pagina 271
Comments
Despre pomi în floare în luna Nisan — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>