Cancelaria Rabinică

Domnul i-a spus lui Moise: „Spune-i lui Aaron: <<Ia-ți toiagul și apleacă-ți mâna asupra apelor Egiptului… >>”. (Șemot/Exodul 7:19) Domnul i-a spus lui Moise: „Spune-i lui Aaron: <<Întinde-ți toiagul și și lovește țărâna pământului… >>”. (Șemot/Exodul 8:12) Domnul i-a spus lui Moise și lui Aaron: Umpleți-vă pumnii cu cenușă din cuptor și Moise s-o arunce spre cer… (Șemot/Exodul 9:8) Porunca de a arunca cenușă spre cer pentru a aduce bube asupra întregii țări a Egiptului a primit-o Moise pentru a o îndeplini cu mâna lui. Așa era și firesc. În schimb, porunca de a lovi Nilul pentru a-l preface în sânge și apoi pentru a scoate din el broaște, precum și porunca de a lovi țărâna pentru a scoate din ea păduchi trebuia îndeplinită de Aaron. De ce Aaron și nu Moise? Rași dă un răspuns care mai mult intrigă decât lămurește: Apa Fluviului i-a salvat viața când l-a dus … Citește mai departe…

…și i-a dat de soție pe Osnat fiica lui Poti-Fera … (Breșit/Geneza 41:45) Nota F: Un alt nume pentru Potifar, primul stăpân al lui Iosef (Rași). Aceasta este mai mult decât o simplă coincidență. Soția lui Potifar, al cărei nume Tora nu ni-l dezvăluie, a avut și ea un vis. Visase că va avea urmași împreună cu Iosef, și pentru a îndeplini acest vis a încercat să-l ademenească. Uimitoare este asemănarea dintre povestea ei și povestea lui Iosef. Iosef a avut și el visele lui, le-a povestit fraților săi ca un prim pas spre împlinirea lor, fapt pentru care l-au vândut ca sclav. Ne dă oare D-zeu vise numai pentru a ne cășuna rău? Dimpotrivă, visul lui Faraon, tălmăcit de Iosef, a salvat întregul regat de foamete și i-a adus lui Faraon tot avutul regatului. Soția lui Potifar, dacă ar fi judecat drept, ar fi înțeles că visul se referă … Citește mai departe…

Isaac a săpat din nou fântânile de apă care fuseseră săpate în zilele tatălui lui, Avraham, și pe care filistenii le astupaseră după moartea lui Avraham; și le-numit cu aceleași nume cu care le numise tatăl său. (ibid 26:18) Ne este greu să-l înțelgem pe patriarhul Isaac. Suntem învățați să privim oamenii prin prisma faptelor. Isaac își asumă de cele mai multe ori un rol pasiv. Tatăl îl duce spre a-l jertfi, dar până la urmă nu-l jertfește, apoi îl trimite pe mai-marele casei să-i aducă o nevastă. Isaac tace și acceptă. Fiul său cel mic îi ia prin înșelăciune binecuvântările. Isaac tace și acceptă. Singura sa inițiativă menționată în Tora a fost săpatul unor fântâni. Nici ele nu erau noi. El doar a destupat fântânile săpate în zilele tatălui său și astupate de filistini după moartea acestuia, ținând să le dea aceleași nume pe care le dăduse tatăl său. … Citește mai departe…

Un fenomen surprinzător și prea puțin discutat este acela că sursa revoluției științifice și a secularizării pe care aceasta a adus-o se găsește tocmai în credința în D-zeu. Umanitatea nu ar fi putut să ajungă la revoluția științifică fără fundamentul monoteist care a plantat în ea cea mai profundă idee din istoria gândirii: că Universul este unitar, că el se supune unor legi unitare și că în spatele tuturor fenomenelor se află o rațiune. Această idee, că Universul e ordonat, că el poate fi înțeles și că această ordine a fost creată de o inteligență superioară – ea a fost cea care a dat naștere cercetării științifice. În civilizațiile păgâne lumea e percepută ca fiind haotică, plină de forțe separate, zei care luptă între ei, fenomene meteorologice și dezastre naturale care vin ca pedeapsă sau pur și simplu din capriciu; o lume care nu ascunde o ordine care se cere … Citește mai departe…