În pericopa Ki Tisa citim despre un moment crucial din istoria neamului nostru, păcatul vițelului de aur. Moșe a urcat în cer pentru patruzeci de zile pentru a aduce Tora. La timpul la care se așteptau în urma unei nefericite greșeli de calcul că Moșe să revină, el nu a revenit. Neamul cuprins de panică și-a căutat un nou conducător, pe care și l-au găsit într-un idol de aur cu chipul unui vițel făcut de nevoie de Aharon, fratele lui Moșe, căruia s-au închinat și i-au adus jertfe.

Ea este încadrată între două pericope legate de Tabernacol. În urmă cu două săptămâni am citit în pericopa Truma porunca de a clădi Tabernacolul, iar pericopa săptămânii viitoare, Vaiakhel povestește cum acesta a fost construit. Există și o legătură în timp. Conform tradiției orale clădirea Tabernacolului a început în primul an al peregrinării în deșert imediat după Iom Kipur, ziua în care a fost iertat păcatul vițelului. Rolul clădirii Tabernacolului a fost să repare cel puțin parte din daunele rezultate din acest păcat.

Cum reușește clădirea unui lăcaș să repare daunele unui păcat. Explicațiile sunt multiple. Una din ele spune că aurul donat de bunăvoie pentru Tabernacol ispăşeşte aurul donat de bunăvoie pentru idol.

Această ispășire poate fi privită și din alt unghi. Ne dorim cu orice preț să evităm a ne asuma răspunderea pentru ceea ce am greșit. Dacă putem, aruncăm vina pe altul. Dacă nu putem atribui fapta altcuiva, încercăm cel puțin să spunem că am fost ispitiți. Dacă nici asta nu putem, încercăm chiar să aruncăm vina pe obiecte neînsuflețite spunând cum că ar pluti asupra lor blesteme.
Convenabil ar fi fost să spunem cum că asupra aurului ar pluti un blestem, că de la el vine îndemnul spre idolatrie. Tora ne închide această cale de evadare. Aurul ca element nu este privit ca degradat în urma păcatului. El rămâne vrednic a fi folosit chiar în Sfnta Sfintelor. Răspunderea a fost, este și va fi numai a noastră!