Despre frică și libertate
Și și-a întins Moșe mâna spre mare și HAȘEM a alungat marea cu un vânt aprig din răsărit care a suflat toată noaptea și s-a uscat marea și s-au despicat apele. Și au trecut fiii lui Israel pin mare și apele le-au fost zid în dreapta lor și în stânga lor. (Șmot/ Exodul 14:21,22)
După zece plăgi s-a înduplecat Faraonul să-i elibereze pe fiii lui Israel din sclavie, dar foarte curând s-a răzgândit. Singur și-a înhămat caii la carul de luptă. Cu șase sute de care și întreaga sa oaste a pornit după pe fiii lui Israel. Pe malul Mării Roșii i-a ajuns din urmă.
În spate armata Egiptului cu amenințătoarele ei care de luptă. În față marea. Ce era de făcut? HAȘEM i-a spus lui Moșe să-și îndemne neamul să intre în mare. Apoi i-a poruncit să-și întindă mâna spre mare și să o despice. Moșe și-a întins mâna și a venit un vânt aprig din răsărit și a despicat marea. Fiii lui Israel au trecut marea pe uscat și egiptenii pe urmele lor. Când ultimul din fiii lui Israel a ieșit din mare s-au adunat din nou apele și i-au înghițit pe egipteni.
Când s-au întâmplat toate acestea? Textul nu ne dă niciun indiciu. Rași, bazat pe o sursă din Talmud tratatul Sota, scrie că a fost în ziua a șaptea de la ieșirea din Egipt.
În fiecare an sărbătorim șapte zile de Pesah. În prima și în ultima (în Diaspora ele sunt dublate) sunt zile de adunare sfântă în care munca este oprită. Prima este aniversarea zilei în care strămoșii noștri au ieșit din sclavie. În rugăciune ea este numită ”Timpul libertății noastre”. A șaptea este aniversarea zilei în care în care au trecut marea pe uscat. Firesc ar fi fost ca ea să fie numită ”Ziua în care s-a despicat marea” sau ceva asemănător.
Oricât ar fi argumentul de convingător, cei care au statornicit rugăciunea au avut o altă viziune. Ei au denumit și a șaptea zi de Pesah asemenea primelor șase ”Timpul libertății noastre”. Care ar putea fi tâlcul acestei denumiri?
Multe miracole a făcut HAȘEM fiilor lui Israel în deșert. Unele, precum mana și apa nu au prilejuit nicio sărbătoare. HAȘEM le-a făcut doar pentru că fără de ele strămoșii noștri n-ar fi supraviețuit. Sărbători au prilejuit doar acele miracole din care generațiile viitoare aveau de tras o învățătură.
Să ne întoarcem la momentul dinaintea miracolului. De o parte carele de luptă, de cealaltă marea. Nicio cale de scăpare nu se întrezărea. S-au auzit atunci voci care regretau ieșirea din sclavie spunând: Mai bună sclavia decât mormântul. HAȘEM a făcut un miracol, a despicat marea și astfel i-a scăpat de moarte sigură.
Miracolul a rămas pentru ei, pentru noi și pentru întreaga omenire o lecție pe care nu avem voie să o dăm uitării. Sclavii, pentru că nu văd ce se întâmplă în jur, trăiesc într-o iluzie de siguranță. Când se eliberează, ei devin conștienți de primejdiile din jur. Atunci unii dau înapoi și tânjesc după iluzia de siguranță pe care le-o oferea sclavia. HAȘEM ne-a învățat că cei care aleg calea libertății nu au de ce să se teamă. El, binecuvântat fie Numele Lui, va fi întotdeauna alături de cei care aleg să fie liberi.
Cu mulți ani în urmă am avut ocazia să stau de vorbă cu un tânăr evreu care a devenit Hasid Habad chiar în anii de opresiune comunistă din Uniunea Sovietică. L-am întrebat cum de nu i-a fost frică. Mi-a răspuns și cuvintele lui îmi răsună până astăzi: În clipa în care nu-ți mai este frică ai devenit un om liber.
Superb articolul Rabuni. Frica nu este de la Dumnezeu