Vânzarea lui Iosef în pericopa Vaieșev
Și a spus către ei Reuven: Nu vărsați sânge, aruncați-l în puțul acesta din deșert dar mâna n-o ridicați împotriva lui… (Bereșit/ Geneza 37:
Și a spus Iehuda către frații săi: Ce rost are să ne omorâm fratele și să-i acoperim sângele? Hai să-l vindem ismaeliților și mâna noastră să nu fie asupra lui căci fratele nostru carnea noastră este… (Bereșit/ Geneza 37:26,27)
Reuven a încercat să-l cruțe pe Iosef. Pentru a nu vărsa sânge cu mâna lor, el a propus fraților să-l arunce pe Iosef într-un puț în care mișunau șerpii și scorpionii. Frații au acceptat. Iehuda a încercat și el să-l cruțe pe Iosef. Pentru a-l scăpa de moartea sigură care îl aștepta în puț, Iehuda profitat de faptul că tocmai trecea o caravană, a invocat faptul că Iosef era fratele lor, carne din carnea lor, și le-a propus să-l scoată din puț și să-l vândă ca sclav. Frații au acceptat.
După toate aceste înlesniri, fapta săvârșită de frați rămâne extrem de gravă. Conform legilor Torei ea este pedepsită cu moartea precum scrie: Cine va fura un om și-l va vinde … să fie pedepsit cu moartea. (Șmot/ Exodul 21:16).
Cum poate oare invidia sau ura justifica o astfel de crimă față de un frate?
Frații nici măcar nu au perceput-o ca o crimă. Când au fost și ei la rândul lor năpăstuiți și s-au căit pentru faptele lor rele, ei au regretat doar că nu le-a fost milă de fratele lor, precum scrie: ... vinovați suntem pentru fratele nostru căci i-am văzut durerea sufletului când se ruga de noi și nu l-am ascultat, de aceea a venit asupra noastră această năpastă (Bereșit/ Geneza 42:21). Cu vânzrea însă aveau sufletul împăcat.
Cum putem înțelege toate acestea? Nu văd decât calea urmată de comentatorii clasici la care am fost nevoit să adaug câteva detalii: Frații au înțeles că Iosef, deși mic între frați, dorea să-i îngenuncheze. Din dorința de a-i îngenunchea s-au născut visul cu cele unsprezece spice care i se închină și apoi visul cu soarele, luna și cele unsprezece spice care i se închină. Povestirea viselor au înțeles-o ca un prim pas către îngenuncherea lor.
Conform legilor vremii, acesta era un păcat capital. Frații s-au constituit într-un tribunal, l-au judecat , l-au găsit vinovat și l-au condamnat la moarte. Fapta au fost nevoiți să și-o ascundă pentru a nu-și îndurera tatăl. Apoi, din milă pentru fratele lor și-au îmblânzit sentința și doar l-au vândut ca sclav.
Când li s-a dezvăluit Iosef, când în ciuda tuturor șanselor s-au văzut îngenunchiați în jurul lui, frații au înțeles. Au înțeles că nu din dorința de ai îi stăpânit au izvorât visele ci HAȘEM i-a arătat în vis viitorul. Au înțeles că întreaga lor judecată au fost greșită. Au văzut cum, oricât s-au împotrivit, prin însăși faptele lor s-a împlinit planul lui HAȘEM.
Tora nu este o carte de istorie. Rostul ei este să ne învețe cum să trăim. Învățătura acestei istorisiri este să nu ne grăbim să judecăm. Oricât de clare ar părea dovezile, s-ar putea ca realitatea să fie total diferită de ceea ce ne închipuim.
Într-adevăr nu trebuie să ne grăbim să-i judecăm pe alţii, dar şi timpul ne grăbeşte să luăm decizii. Cred că doar cumpănirea, analiza tuturor aspectelor şi lipsa de trufie ne pot ajuta să nu greşim în judecata noastră. Pe de altă parte, nu cred că avem capacitatea de a intui deznodământul hărăzit de Atotputernicul şi atunci suntem nevoiţi să ne bazăm pe conştiinţa şi înţelepciunea noastră.
Pingback:Despre ce ne scrie Rabinul – Teologie pentru azi