Tu biȘvat – Anul Nou al Pomilor
Conform tradiției noastre în ziua a 15-a a lunii Șvat (Tu: Tet litera a 9-a + Vav litera a 6-a = 15) sărbătorim anul nou al pomilor. Cu această ocazie obișnuim să mâncăm fructe care cresc în Isarel precum curmale smochine și stafide.
Nu putem să nu ne întrebăm: De ce au pomii nevoie de un an nou?
Pomii nu au nevoie de un an nou. Noi, oamenii, avem nevoie de un reper pentru a distinge rodul de fructe al anului care a trecut de rodul noului an.
În țările cu climă temperată delimitarea este ușoară. În timpul iernii cad toate frunzele. Când vine primăvara cresc frunze noi. În Israel, precum și în alte țări cu climă subtropicală, pomii au frunze tot anul. Cum putem atunci delimita rodul anului trecut de rodul anului ce vine?
Înțelepții Israelului au căutat momentul în care ultimele citrice au fost deja culese, dar petalele florilor de migdal încă nu s-au scuturat. Ca dată ei au ales a 15-a zi a lunii Șvat.
”Anul Nou al Pomilor” este o traducere puțin imprecisă. Pentru a traduce mai corect ar trebui să spunem ”Capul Anului Pomilor”. Anul este un ciclu care are un punct de reper. Dar ce face acest reper vrednic de a fi numit ”cap”?
Capul satului este cel care conduce satul. Capul anului ar trebui să fie cel care conduce anul. Greu de înțeles.
În ziua a 15-a lunii Șvat am terminat să culegem recolta anului trecut și începem să ne îngrijim de fructele noului an. Cum va fi recolta noului an? Nu avem de unde să știm și ne cuprinde îngrijorarea. Ce facem când suntem îngrijorați? Ne rugăm lui HAȘEM. Îi mulțumim pentru recolta anului trecut și ne rugăm pentru recolta anului ce vine. După toată truda, de rugăciunea noastră din aceste zile depinde viitoarea recoltă.
Anul trecut iarba a încolțit la început de martie. Anul acesta ea a încolțit deja la început de februarie, iar acum au venit zăpezile. Cum vor fi roadele pomilor? Nu avem de unde să știm, dar avem motive temeinice de îngrijorare.
Să ne rugăm așadar să avem cu toții un an îmbelșugat și fie ca ruga buzelor noastre să fie bine primită!
Comments
Tu biȘvat – Anul Nou al Pomilor — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>