Pesah sărbătorim în ziua a cincisprezecea a lunii Nisan pentru că în acea zi a anului au ieșit strămoșii noștri din Robia Egiptului. Șavuot sărbătorim cincizeci de zile mai târziu pentru că în acea zi a anului au primit strămoșii noștri Tora pe muntele Sinai. Ce s-a întâmplat în ziua a cincisprezecea a lunii Tișrei? Chiar nimic deosebit! Sărbătoarea este în amintirea norilor care i-au apărat pe strămoșii noștri de arșița soarelui, de frig și de fiare sălbatice în cei patruzeci de ani în care s-au peregrinat în deșert. Acești nori i-au apărat tot anul. De ce sărbătorim atunci la mijlocul lunii Tișrei?
Un răspuns ar fi că data ține de modul în care o sărbătorim, ieșind din casă într-o colibă sau sub un umbrar. Iarna nu putem ieși de loc, iar primăvara și vara, cel puțin pe vremurile când aerul condiționat nu era la îndemâna oricui, mulți se adăposteau în colibe . Numai toamna, când toți își părăsesc colibele și revin în case, cel care își părăsește casa și petrece o săptămână întreagă într-o colibă își manifestă recunoștința pentru norii care i-au protejat pe strămoșii săi în deșert.
Acesta nu este însă singurul motiv. Cu suflatul Șofarului s-a încheiat sărbătoarea de Iom Kipur. Încordarea rugăciunii și-a lăsat locul bucuriei. Uitând de oboseală, de foame și de sete am cântat cu toții “LEȘANA HABAA BIRUȘALAIM”. Sperăm să fim în stare să păstrăm această bucurie cel puțin pe toată perioada sărbătorii de Sucot până la Simhat Tora. De trei ori este amintită în Tora porunca de a ne bucura cu ocazia sărbătoarea de Sucot.
Cum putem oare îndeplini această poruncă? Ori suntem bucuroși ori nu suntem. Există oare o cale care ne aduce spre bucurie?
Cel mai mare vrăjmaș al bucuriei este grija. Ca oameni care își asumă răspunderea zilei de mâine avem datoria să ne facem griji. Aceasta este chiar o atitudine sănătoasă.Problema începe în momentul în care grijile pun stăpânire pe toate gândurile noastre fără a mai lăsa niciun loc liber în care are loc să intre bucuria.
Cum ne putem limita grijile? Cunosc o singură cale responsabilă: să devenim conștienți că HAȘEM are grijă de noi la fiecare pas. Există între HAȘEM și noi un fel de parteneriat. Ceea ce ne stă în putere lasă HAȘEM pe mâna noastră, iar ceea ce ne este peste puteri face El. Dacă nu facem ce ne stă în putere, HAȘEM ne lasă să suferim consecințele propriei noastre neglijențe. Pentru ceea ce ne este peste puteri putem însă să ne punem nădejdea în HAȘEM, căci aceasta este parte Lui din parteneriat.
Pentru a îmbrăca aceste gânduri într-o formă concretă accesibilă oricui am primit porunca de a ieși pentru șapte zile din casă într-o colibă cu acoperiș de stuf sau de crengi prin care se văd stelele pe care o numim Suca. Dacă ninge sau plouă suntem scutiți, dar dacă vremea permite ne mulțumim cu acest adăpost provizoriu pentru a conștientiza că nu grinzile acoperișului sunt cele care ne apără ci grija lui HAȘEM.
La încheierea zilei de Iom Kipur, când nu mai simțim povara apăsătoare a păcatelor, ne umplem de bucurie. Sărbătoarea de Sucot care ne învață să avem încredere că HAȘEM are grijă noi ne dă puterea să păstrăm această bucurie.