Sfatul ticălosului – Purim 5785
Și împăratul le-a spus înțelepților … După lege ce [trebuie] să i se facă împărătesei Vaști pentru că nu a înfăptuit spusa împăratului Ahașveroș … (Ester 1:13-15)
Și a spus Mehuman înaintea împăratului… să iasă un decret imperial și să scrie în legile Persiei și Mediei și să nu se revoce, ca să nu mai vină Vaști înaintea împăratului Ahașveroș și rangul ei de împărăteasă să-l dea împăratul unei semene de-a ei mai bună ca ea. (ibid. 1:16-19)
Care e primul semn al ticălosului? Una îl întrebi și alta îți răspunde. Ahașveroș a întrebat corect: Ce spune legea în cazul de față? Printre rânduri deslușim că ceea ce prevedea legea nu se potrivea cu urzelile lui Mehuman, cunoscutul nostru Haman. În loc să răspundă la întrebare, el l-a sfătuit pe Ahașveroș să dea un decret imperial care urma să devină lege.
Cum putea fi Vaști pedepsită în vigoarea unei legi care încă nu exista în momentul faptei? Pentru a satisface orgoliul lui Ahașveroș și urzelile lui Haman cine mai ține cont de astfel de „chichițe juridice”?
Ticălosul, conștient de ticăloșia sa, o îmbracă în cuvinte voalate. La prima vedere, din sfatul „să nu mai vină Vaști înaintea împăratului Ahașveroș” s-ar înțelege că Vaști urma să fie mazilită de la curtea împăratului. Se ridică însă întrebarea: Cum se putea asigura ca Vaști să nu mai vină chiar niciodată înaintea împăratului Ahașveroș, nici măcar dacă acesta o va ierta? Exista pentru aceasta o singură soluție, care se deslușește printre rânduri că a fost aplicată: pedeapsa capitală.
Care era urzeala lui Haman? Avea și el o fiică, nici foarte chipeșă nici foarte isteață, dar în ochii tatălui ei, și numai ai lui, era mai bună chiar decât împărăteasa Vaști. Primul pas era s-o înlăture pe împărăteasa Vaști, al doilea ca fiica lui să-i ia locul. Primul pas a reușit pe deplin. Al doilea, mai puțin. Locul împărătesei Vaști a fost luat de Ester, care a adus căderea lui Haman.
Și în acest caz s-au adeverit cuvintele regelui Șlomo (Solomon): „ Cine sapă groapa altuia, cade el în ea”.[1]
[1] Kohelet/Ecleziastul 10:8
Comments
Sfatul ticălosului – Purim 5785 — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>