Și Moise s-a întors la Domnul și a spus: „Doamne, de ce i-ai făcut rău poporului acestuia? De ce m-ai trimis? De când am venit la Faraon să vorbesc în numele Tău , el a făcut rău poporului acestuia, dar de salvat , Tu nu Ți-ai salvat poporul.” (Șemot/Exodul 5:22,23)

Precum i-a poruncit D-zeu lui Moise, Moise și Aaron s-au înfățișat înaintea Faraonului cerându-i să-i lase pe copii lui Israel să plece cale de trei zile în deșert pentru a-I jertfi lui D-zeu.

Faraonul nici măcar nu le-a răspuns. Doar i-a mustrat că prin vorbele lor opresc sclavii de la poverile lor. Apoi a dat poruncă să fie îngreunată munca sclavilor. Să nu li se mai dea paie, fără a li se micșora însă norma zilnică de cărămizi. Dotan și Aviram, cunoscuții cârcotași, i-au reproșat lui Moise că nu doar că nu i-a salvat pe copii lui Israel, ba chiar le-a îngreunat suferința.

De la un conducător ne-am fi așteptat să-i îmbărbăteze pe cârcotași, să le promită că suferința e doar vremelnică și că după aceea va fi bine, poate chiar să-i dojenească pentru lipsa lor de credință.

Nu așa a făcut Moise. El le-a luat plângerea în serios și chiar i-a reproșat lui D-zeu că l-a trimis într-o misiune prin care n-a ajutat poporul cu nimic, ba chiar i-a adus mai multă suferință.

Cum să se dea un conducător bătut de la prima încercare? La ce se aștepta? Era el oare atât de naiv încât să-și închipuie că Faraon va lăsa șase sute de mii de sclavi să plece cale de trei zile în deșert, de unde cine știe dacă se vor mai întoarce? Își închipuia oare că cererea lui nu va fi urmată de represalii? (Cei de vârsta mea mai țin minte cum erau tratați în perioada comunistă cei care „depuneau actele”.) Conta el oare că prin miracol D-zeu va schimba voința lui Faraon? D-zeu doar îi spusese că numai după ce va fi lovit de multe plăgi îi va lăsa Faraon să plece.

Moise știa toate acestea, dar, când a văzut suferința fraților săi, durerea l-a copleșit. În cel mai intim moment, în dialogul cu D-zeu, el a dat glas acestei dureri.

Un adevărat conducător, oricât ar fi de dârz, trebuie să-și păstreze inima deschisă către suferința poporului pe care îl conduce. Aceasta este lecția pe care o avem de învățat de la Moise în această pericopă.

(Inspirat de cartea doamnei Profesor Nehama Leibowitz)