“Foc străin” – Michael Yosef Robinson

Pericopa acestei săptămâni este așezată sub semnul misterului, mai întâi prin moartea subită a celor doi fii a lui Aaron, chiar în mijlocul bucuriei de a inaugura Templul portabil, iar ulterior prin ultra-detaliata catalogare a animalelor curate și necurate, proprii și improprii consumului.

Ambele fragmente reprezintă o piatră de încercare pentru noțiunea de religie rațională, pentru conceptul că Dumnezeu este rezonabil, pentru ideea că modul în care ne putem trăi viețile venerându-l și ascultându-i poruncile este bazat pe premise raționale.

În spirtul acestor provocări, interpretarea pericopei de față ne arată cum evreii caută mereu raționalul. Rași ne citează numeroase comentarii rabinice care caută să identifice păcatul real al fiilor lui Aaron, precum faptul că înainte de a intra în Mișkan băuseră vin; ori pentru că focul pe care l-au adus nu era luat de pe altar, ci dintr-un foc obişnuit, aprins în tabără; sau pentru că au adus un sacrificiu pe care Dumnezeu nu l-a poruncit;, precum și multe altele. Iar Rambam (Maimonide) identifică în legile cașrutului un substrat logic, bazat pe igienă.

Nu sunt singurele cazuri de acest gen din Tora, dar sunt printre cele mai evidente. Ne putem pune însă întrebarea: De ce oare Dumnezeu nu ne-a explicat clar ce voia să spună? De ce a lăsat lucrurile interpretabile?

Răspunsul la această întrebare se află chiar la începuturile Torei. Dumnezeu l-a făcut pe om „după chipul și asemănarea sa”. Nu fizic, căci Dumnezeu nu este corporal, ci prin faptul că i-a dat cea mai prețioasă însușire, posibilitatea de a raționa.

Ambiguitățile textului sacru ne obligă la căutarea sensurilor profunde, și această îndatorire nu este altceva decât unul dintre modurile prin care Dumnezeu ne face să folosim și să dezvoltăm în continuare acest dar primordial pe care ni l-a făcut.

Dumnezeu a dat niște legi unui popor de acum peste 3000 de ani, pentru societatea acelor vremuri. Dar oamenii și societatea se schimbă, tot datorită acestui dar. Ce ar fi trebuit oare să facă Divinitatea pentru ca oamenii să aibă acele legi pentru totdeauna? Să găsească un Moșe la fiecare câteva generații?

Ar fi fost, poate, o soluție…. dar care ar fi frânat dezvoltarea acestui dar, i-ar fi obișnuit pe oameni să depindă de Dumnezeu, în loc să-i învețe să-L caute, în loc să-i lase să-și folosească mintea, în loc  să evolueze.

Textul pe care îl citim în acest Șabat ne mai aduce o dovadă în acest sens, în versetul „Moșe a căutat ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars.” (Levitic 10:16). În ebraică, cuvântul folosit pentru “a căuta” este daraș. Iar Tora repetă acest cuvânt, formând combinaţia daroș – daraș (căutare – căutare). Pentru că la muntele Sinai, o dată cu textul scris am primit și Tora Orală, căci Tora este făcută pentru a fi căutată, și a căuta în ea.

Dumnezeu, voința și intențiile sale se află în cuvintele Torei. Căutând sensurile, încercăm să-l găsim deci pe El. Dar pentru aceasta trebuie să păstrăm porunca pe care o primește Aaron „să nu beți vin, nici băutură amețitoare, cînd veți intra în cortul întîlnirii, ca să nu muriți” (Levitic 10:9).

Așa cum mikva, care de asemenea apare prima dată în această pericopă, separă puritatea de impuritate, mintea umană este cea care diferențiază binele de rău. Dar pentru a putea căuta înțelesurile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat, pentru a distinge binele pe care el ne îndeamnă să-l facem, trebuie să ne putem folosi rațiunea, limpede, neîntunecată de nimic.

Căutând, înțelegând, reîntinerind cuvintele Torei în fiecare generație, dăm existenței noastre un sens, facem ca lumea să evolueze, încercăm să o facem mai bună. Fără aceasta, fără ca fiecare generație să-l căute și găsi mereu pe Dumnezeu… umanitatea, în general, și noi, poporul evreu, vom sfârși aidoma celor doi fii ai lui Aaron…

Știm că nu întotdeauna vom găsi răspunsuri, dar nu avem dreptul să ne oprim din căutări, fiindcă în clipa în care nu vom mai pune întrebări, nu vom mai căuta căuta, atunci vom muri înaintea Domnului, căci ne vom arăta nedemni de acel prim dar și de posibilitatea ca, prin înțelegere, să ne realizăm menirea de tikun olam.

Fie ca toți să avem înțelepciunea și puterea să nu ne oprim nici o secundă din căutări, să nu uităm niciodată cine suntem, să comemorăm tragediile cu tot sufletul și să ne celebrăm viitorul cu toată puterea veselie și cu nezdruncinata încredere că lumea poate fi reparată, că asemenea tragedii vor ajunge să dispară de pe fața pământului.

Șabat Șalom u’mevorah! Să avem, toți oamenii din lume, de un Șabat cu pace, binecuvântare și încredere în viitor!