Să aduci cele dintâi roade ale pământului tău în casa lui HAȘEM și să nu fierbi iedul în laptele mamei lui. (Șmot/ Exodul 23:19)

Versetul, spun unii comentatori, se referă în întregime la ritualuri legate de primul rod. Primul rod al pământului suntem datori să-l aducem în casa lui HAȘEM, Templul din Ierusalim. Popoarele păgâne aveau și ele un ritual legat de primul rod al caprei – iedul, pe care îl fierbeau în laptele mamei lui. Tora ne interzice să practicăm acest ritual.

Dacă așa ar fi să înțelegem versetul, tot ce ar fi interzis ar fi ritualul de a fierbe iedul în laptele mamei lui, precum făceau păgânii. Ar fi fost permis să fierbem iedul în laptele altei capre sau mielul în laptele mamei sale. Dacă cineva ar fi încălcat legea și ar fi fiert un ied în laptele mamei sale, el l-ar putea totuși mânca.

Nu așa a înțeles Talmudul în tratatul Hulin fila 115b.  Talmudul pune accent pe faptul că textul să nu fierbi iedul în laptele mamei lui se repetă atât în Șmot/ Exodul 34:26 cât și în Dvarim/ Deuteronom 14:21. Aceste repetări, aparent inutile, sunt tălmăcite ca sursa interdicției de a mânca și chiar de a folosi în orice chip, de exemplu a vinde sau a da câinelui, carnea iedului fiartă în laptele mamei lui.

Talmudul în tratatul Hulin fila 113a-115b extinde limitele interdicției. Nu numai carnea iedului ci a oricărei ființe a cărei mamă dă lapte. Nu numai laptele mamei lui ci laptele oricărui dobitoc.

Nu am găsit în întreaga Tora un verset al cărui sens a fost mai mult extins. De ce ar fi aceasta oare?   

Nachamanide explică sensul poruncii astfel: să nu fim un neam lipsit de îndurare care mulge mama pentru a fierbe fătul  în laptele ei. Eu aș spune că e mai mult decât neîndurare. E batjocorirea unui din cele mai nobile sentimente, iubirea fără de margini a mamei pentru copiii ei.  

A fierbe carne de vită în lapte de oaie nu este în sine un act de cruzime. Este doar o aluzie. O aluzie puternică pentru că laptele nu are chip. A mânca sau a vinde o bucată de carne care a fost fiartă în lapte este o aluzie mai îndepărtată, dar totuși o aluzie.

Trista experiență a Holocaustului ne-a învățat că nu puțini sunt cei care la prima vedere par a fi oameni de treabă, dar, în adâncul inimii lor, încătușat și nebănuit, se ascunde un demon al violenței. Cuvinte de incitare îi dau puterea să-și sfărme cătușele.

Demoni nu pot fi stăpâniți prin vorbe. Evitarea acțiunilor violente ajută, dar nu este suficientă. Numai evitarea voită a oricărei fapte care face chiar și o aluzie îndepărtată la cruzime, are puterea de a îmblânzi demonii violenței.

(Notă:Am folosit cuvântul ”demon” în sensul figurativ de inclinare spre rău.)