Rostul Șabatului în Pericopa Vaiakhel
Șase zile se va face muncă, iar în a șaptea zi să aveți [o zi] sfântă, o zi de odihnă, odihnă [înaintea] lui HAȘEM… Să nu aprindeți niciun foc în toate așezămintele voastre în ziua de Șabat. (Șmot/ Exodul 35:2,3)
Ce e mai plăcut decât odihna? După ce am muncit șase zile avem dreptul și chiar datoria să ne oprim și să ne luăm răgazul pentru a ne bucura de roadele muncii. HAȘEM și-a terminat Creația în șase zile. Deși Creația a fost doar prin cuvânt și fără nicio trudă, HAȘEM s-a odihnit în ziua a șaptea. Cu atât mai mult noi, care trudim din greu, avem nevoie de o zi de odihnă.
Ciclul de șapte zile din care cel puțin una este dedicată odihnei, revoluționar la vremea lui, este astăzi răspândit pe tot globul. Nu au lipsit încercări de a-l eradica. În timpul Revoluției Franceze a fost introdus ciclul de zece zile. Ceaușescu a încercat să lase doar o zi de odihnă din 14. Acestea au rămas doar curiozități de tristă amintire. Omenirea pare să simtă că ciclul de șapte zile e în armonie cu Creația.
Înainte de a fi o zi de odihnă, Șabatul este o zi sfântă. Odihna zilei este [înaintea] lui HAȘEM. Care ar putea fi tâlcul acestor cuvinte?
Odihna Șabatului se supune unor reguli precise. Una din ele este interdicția de a aprinde focul. Aceasta este doar una din cele 39 de munci necesare clădirii Mișkanului, Templul mobil din deșert. Pentru a clădi Mișkanul ne folosim de întreaga gamă de abilități creative cu care ne-a înzestrat HAȘEM. Când ne oprim din toate acestea creăm o replică a primului Șabat în care HAȘEM s-a odihnit după ce și-a încheiat Creația.
Unii își dobândesc credița prin contemplare, alții prin studiu, dar aceștia sunt puțini. Calea bătută spre credință este prin trăirea faptelor. În inima celui care retrăiește în fiecare Șabat o replică a creației, credința va rămâne adânc înrădăcinată.
Trecem prin vremuri grele. În Șabatul ce vine cele mai multe sinagogi de pe glob vor fi închise. Să nu uităm, poporul Israel a ținut Șabatul multe secole înainte de apariția primei sinagogi. Evreii de la sate care nu aveau acces la sinagogă țineau și ei Șabatul. Putem și noi, fiecare la casa lui, să sărbătorim Șabatul.
Să ne rugăm ca urgia să se termine repede, să scăpăm cu toții teferi și să ne întâlnim cât mai curând în sinagogi pentru a cânta împreună Kabalat Șabat!
Comments
Rostul Șabatului în Pericopa Vaiakhel — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>