Conform tradiţiei evreiești, Roș Hașana nu este, de fapt, “Anul Nou evreiesc.” Pesah-ul, care marchează exodul din Egipt este considerată ziua de naştere şi anul nou pentru poporul evreu deoarece acela a fost momentul când evreii s-au format ca naţiune. Roș Hașana marchează mai degrabă crearea lumii, şi după părerea multor comentatori, este ziua când a fost creat primul om.
Deşi Creaţia a început cu sase zile înainte de apariţia lui Adam şi a Evei, totuşi, cea de a şasea zi este considerata ca fiind ziua de început al anilor, iar Roş Haşana a fost stabilită în această zi, şi asta pentru că omenirea este cea care “măsoară”, numără aceşti ani. Prin crearea omului, întreaga lume a fost desăvârşită şi dorinţa lui Dumnezeu în lume s-a îndeplinit.
Denumirea de Roş Haşana înseamnă textual CAPUL ANULUI, nu doar începutul său. În calendarul iudaic, sărbătorile sunt o retrăire a unui eveniment care a avut loc în respectiva zi. La fel ca la începutul Creaţiei, când Dumnezeu a creat Lumea, de fiecare Roş Haşana El se reconectează cu lumea cu o vigoare reînnoită, într-un fel diferit de fiecare dată. De Roş Haşana, Dumnezeu reînnoadă relaţia Sa cu lumea pentru întreaga perioadă a anului care va veni.
Aşa cum capul conţine viaţa şi sistemul nervos central al întregului corp (creierul), la fel Roş Haşana conţine viaţa pentru întregul an. Aceasta este semnificaţia judecăţii de Roş Haşana şi de aceea atmosfera de Roş Haşana are, în tradiţia evreiască, o natură solemnă. Căci, în funcţie de “întoarcerea” (în ebraică: teşuva) noastră către Dumnezeu, acesta decide modul în care se va comporta în legatură cu noi şi prin urmare decide cum şi cât să ne susţină şi să ne binecuvânteze pentru îndeplinirea dorinţelor noastre.

Roș Hașana cuprinde două zile şi constă din multe practici care sunt menite să ne îndrepte către o dare de seamă pentru trecut şi către planuri pentru viitor, precum şi pentru întoarcerea la Dumnezeu. Zilele în sine sunt pline de rugăciuni, care de multe ori durează mai mult decât orice altă sărbătoare în afară de Yom Kippur. Rugăciunile sunt în mare parte dedicate recunoaşterii lui Dumnezeu ca rege şi judecător asupra noastră, pentru că numai cu acestă recunoaştere putem începe căinţa. O altă imagine prevalenta este aceea a lui Dumnezeu care stă în faţa unei cărţi a vieţii şi a unei cărţi a morţii în care înscrie numele oamenilor. Într-adevăr un salut obişnuit în această perioadă, în afară de Șana Tova (Să ai un an bun), este Hativa tova sau un înscris pozitiv în cartea lui Dumnezeu.
Mai mult, există diverse obiceiuri care sunt menite să ne îndrepte înspre scopul sărbătorii. Se mănâncă mere şi miere pentru a semnifica anul dulce pe care sperăm să-l avem. Se manâncă un fruct pe care încă nu l-am gustat în noul an, împreună cu binecuvântarea Șeeheianu, pentru a ne arăta că a început un an nou. De asemenea se face Tașlich (detalii despre ceremonia de Tașlih), adică evreii merg la o apă sau la un turn de apa dacă nu este în zona nici o apă şi îşi aruncă în mod simbolic păcatele. Ceremonia se bazează pe versetul biblic al profetului Micah “şi Tu [Dumnezeu] le vei arunca păcatele pe fundul mării.”
Cel mai important obicei este probabil suflatul din Șofar. Șofarul a fost de-a lungul istoriei sunetul cu care li se atrăgea atenţia evreilor. Ca atare, are menirea să atragă atenţia asupra faptului că Roș Hașana se apropie, trebuie să ne amintească să ne întoarcem la Dumnezeu. După cum a spus Maimonide, sunetele de Șofar spun în mod metaforic “Treziţi-vă din somn voi cei care dormiţi şi voi care moţăiţi: analizaţi-vă acţiunile şi întoarceţi-vă cu căinţa.” Șofarul suna în trei feluri diferite: Tekiah – un sunet prelung, Șevarim – trei sunete scurte şi Teruah – noua sunete foarte rapide şi foarte scurte. Sunetele diferite sunt menite să simbolizeze diferite moduri de a plânge, sunetele de șofar în sine reprezentându-i propriile noastre emoţii lui Dumnezeu. În concordanţă cu această interpretare putem înţelege raţionamentul din spatele numărului de sunete de șofar. În memoria lacrimilor vărsate de mama lui Sisrah, un rege biblic care s-a bătut cu evreii şi a fost în final omorât, se sufla din șofar de o sută de ori. Lacrimile ei au fost atât de sincere şi de aprinse încât avem nevoie de sunetele de șofar să le acopere.
Cornul de berbec se foloseşte şi pentru a ne aminti de altă imagine importantă a sărbătorii. Poporul evreu îşi aminteşte constant de meritul strămoşilor noştri şi de promisiunea lui Dumnezeu că meritul lor va servi să ne protejeze. Cornul de berbec ne aminteşte de sacrificial lui Isaac. Dumnezeu l-a testat pe Avraham poruncindu-i să îl sacrifice pe fiul său drag şi mult aşteptat care era menit să împlinească promisiunea că Avraham va deveni tatăl poporului ales. Avraham s-a supus, dar înainte să poată îndeplini porunca, i s-a spus să se oprească pentru că şi-a dovedit credinţa în Dumnezeu şi şi-a câştigat locul ca tată al poporului evreu. În loc să-şi sacrifice fiul, Avraham a sacrificat pentru Dumnezeu un berbec. Cornul berbecului aminteşte de acel eveniment şi de meritul lui Avraham şi al fiului lui Isaac.
De-a lungul zilei, ca şi de Yom Kippur, în loc să fim trişti, trebuie să abordăm ziua cu optimism în ideea că, la sfârşitul zilei, Dumnezeu va accepta rugăciunile şi căinţa noastră. Roș Hașana este o sărbătoare, o zi sfântă, şi nu o zi de tristeţe.
Aseret Iamei Tșuva – Cele zece zile ale caintei sunt Zilele dintre Roș Hașana şi Yom Kippur sunt considerate ca făcând parte din procesul sărbătorii şi sunt numite în ansamblu Cele zece zile ale căinţei. Când se referă la aceste zile, Talmudul foloseşte simbolul cărţii pe care l-am descris mai sus afirmând că de Roș Hașana cei care sunt în mod evident drepţi sunt înscrişi imediat în cartea vieţii, cei care sunt în mod clar nelegiuiţi sunt înscrişi în cartea morţii şi toţi ceilalţi sunt clasificaţi ca “Beinonim” (la mijloc). Soarta lor se decide pe baza acţiunilor lor din aceste zile. Talmudul spune în continuare ca toţi evreii din ziua de azi ar trebui să se considere “benonim” şi în consecinţă să-şi îmbunătăţească acţiunile în aceste zile, pentru că acestea pot atârna greu în balanţă în care Dumnezeu îşi cântăreşte hotărârile. Mai mult decât atât, în timpul acestor zile se intensifica recitarea de Slichot.