Trăim azi într-o societate care are ca fundament legea, care reglementează o  mare parte a relațiilor inter-umane. Iar ceea nu este reglementat prin lege este guvernat prin moralitatea umană.

Însă, pentru a putea exista atât legea, cât și morala, este necesară existența liberului arbitru uman. În decursul evoluției civilizației dezvoltate de popoarele care au aderat la religiile abrahamitice: iudaismul, creștinismul și islamul, existența acestui liber arbitru a fost îndelung dezbătută și chiar contestată, în special pe baza argumentului că, în cazul în care presupunem că D-zeu este atoateştiutor şi cunoaşte viitorul la fel cum cunoaşte prezentul şi trecutul, cum ar putea să existe liberul arbitru al omului? Pe de altă parte, și argumentul contrar sunt cel puțin la fel de valide, căci, așa cum afirma Rambam (Maimonide): „Îngăduinţa este dată tuturor oamenilor: fie că ei vor să se aplece spre calea cea bună şi să fie drepţi – alegerea este a lor; fie că vor să se aplece spre calea cea rea şi să fie nelegiuiţi – alegerea este a lor. Aşa se explică ceea ce spune Tora: «În consecinţă, omul a devenit la fel ca noi, cunoscând binele şi răul (Geneza 3:22)» deci această specie numită om a devenit singura fiinţă din lume cu această calitate, adică el însuşi, în mintea şi în gândurile sale, discerne binele de rău şi face aşa precum îi place şi nimic nu poate să-l oprească de la a face fie bine, fie rău”.

Desigur, subiectul este mai mult decât fascinant, și pentru cine este interesat să îl aprofundeze nu pot decât să le recomand să citească lucrarea Credinţa evreiască într-o lume schimbătoare : o introducere modernă în sfera filozofiei evreieşti clasice a rabinului Dr.  Raphael Shuchat (Hasefer, 2016)

Răspunsul la această întrebare cred că îl primim chiar la începutul acestei pericope, în care Moșe, vorbind în numele lui Dumnezeu, spune poporului „Iată, eu vă pun astăzi înainte binecuvântare și blestem” (Deut 11:26).

Dumnezeu le-a dat oamenilor un set de legi, un set de valori, dar mai departe ține de alegerea fiecăruia.

Dar liberul arbitru absolut poate conduce la ideea de libertate absolută a fiecărui individ.

 Despre acest lucru ne vorbește în continuare pericopa Re’e, atunci când ne avertizează, prin Moșe, că trebuie „Să nu faceți așa cum facem noi acum aici, adică ceea ce i se pare fiecăruia că este bine” (Deut 12:8).

Libertatea absolută poate foarte ușor degenera spre anarhie, spre egoism, spre disoluția societății.

Ceea ce este complet greșit, căci liberul arbitru aduce după sine o imensă responsabilitate: aceea de a-i face pe oameni să coopereze, să înțeleagă că, pentru binele fiecăruia, este necesar ca ei să construiască împreună o societate viabilă, în care o părticică din libertatea individuală trebuie sacrificată pentru existența libertății tuturor.

Menirea adevărată a liberului arbitru este aceea de a permite omului să evolueze, să folosească legea, atât cea umană, cât și cea divină, pentru a progresa, pentru a deveni mai bun, mai responsabil.

Și astfel să fie capabil să construiască o societate, fie ea la nivel micro – cum este comunitatea, fie ea la nivel macro, ca națiune, ba chiar și la nivel global, care să permită fiecăruia să se exprime, să se regăsească.

O societate în care minoritatea trebuie să se integreze majorității, o societate în care majoritatea să permită minorității să își păstreze individualitatea.

Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască fiecăruia și tuturor înțelepciunea și puterea să fim cât mai des în stare să diferențiem binele de rău, și să alegem binecuvântarea.

Șabat Șalom U’mevorah – să aveți cu toții parte de un șabat cu pace și binecuvântare.