Răsplată pe măsura faptei?
Dacă veți umbla după legile Mele, veți respecta poruncile Mele și le veți îndeplini. Vă voi da ploile la timp, pământul își va da recolta și pomii roadele. (Vaikra/ Levitic 26:3,4)
Voi da pace în țară și somnul nu vă va fi tulburat, voi goni fiarele sălbatice și nici o sabie nu va trece prin țara voastră. (ibid. 26:6)
Cel ce citește Cartea Judecătorilor și Cartea Regilor va fi uimit să vadă în ce mare măsură s-au împlinit aceste profeții. Perioadele în care judecători sau regi buni țineau neamul în frâu să nu păcătuiască erau perioade de prosperitate, de victorii care se apropiau de miraculos, urmate de lungi perioade de liniște. Când neamul era însă lăsat în voia lui sau chiar îndemnat spre rău de către regi păcătoși, urmările nu întârziau să vină. Înfrângeri umilitoare, jaf și chiar subjugare.
Ioșiahu/ Iosia (2Regi 22:1 – 23:30) a fost unul din ultimii regi ai Iudeei. Deși era fiul lui Amon, unul din cei mai răi regi pe care i-a avut Iudeea, el nu a urmat căile tatălui său. Regele Ioșiahu a stârpit idolatria mai aprig decât toți regii dinaintea lui. Și-a ținut neamul în frâu, l-a îndrumat spre bine și i-a ajutat pe cei sărmani. S-a bucurat de pace, liniște și prosperitate.
Liniștea a fost însă întreruptă de un eveniment neașteptat. Armata Faraonului a vrut să treacă prin Iudeea pentru a lupta cu Babilonia. Regele Ioșiahu a văzut în aceasta o încălcare a promisiunii divine …și nici o sabie nu va trece prin țara voastră. Deși Faraonul nu avea nicio pricină cu Iudeea, regele Ioșiahu i-a ieșit în întâmpinare la Meghido. Lupta s-a terminat cu o amară înfrângere. Trupul regelui Ioșiahu a fost străpuns de săgeți. Profetul Ieremiahu deplânge moartea regelui Ioșiahu alături de distrugerea Templului de la Ierusalim.
Lecția este amară, dar este totuși o lecție. Pe de o parte învățăm că faptele bune sunt răsplătite prin bine, iar faptele rele prin rău. Pe de altă parte, în situații concrete nu avem voie să ne bazăm pe acest raționament. Realitatea este complexă, iar noi nu avem cum să cunoaștem toate aspectele. Adesea se întâmplă ca un fapt pe care nu îl cunoaștem să răstoarne situația. În cazul regelui Ioșiahu a fost faptul că neamul își continua, nu în văzul lumii ci pe ascuns, practicile idolatre.
A trăi cu credință este poate cea mai mare provocare a vieții. Ne confruntăm deseori cu situații care par să încalce ordinea divină. Disputa dintre Iov și prietenii săi aruncă puțină lumină asupra acestei problematici. Soluția oferită este însă departe de a fi mulțumitoare.
Avem totuși senzația profundă că această rațiune există și că va veni un timp când ea ni se va dezvălui. Între timp ne rămâne doar credința și speranța.
Comments
Răsplată pe măsura faptei? — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>