Și i-a trimis Moise … cu toții erau bărbați [de seamă] căpetenii ai copiilor lui Israel. (Bamidbar/Numeri 13:3)

Și au ponegrit față de copiii lui Israel țara pe care o iscodiseră, spunând: „Țara prin care am trecut să o iscodim este o țară care își devorează locuitorii și tot poporul pe care l-am văzut în ea – sunt oameni masivi.” (ibid. 13:32)

Orice schimbare aduce cu ea cel puțin un sâmbure de amenințare. Cu cât omul e mai sus-pus, cu atât se simte mai amenințat pentru că are mai mult de pierdut.

Iscoadele se obișnuiseră deja cu viața din deșert. Cum va fi viața în Țara Făgăduită încă nu știau. De aceea au căutat să mai zăbovească. Pentru a tăia elanul copiilor lui Israel de a intra în Țara Făgăduită, ei au vorbit țara de rău înaintea lor.

De ce se temeau? O explicație ar fi că în deșert ei erau căpetenii. Poate în Țara Făgăduită va fi nevoie de alt fel de conducători, sau, poate, când fiecare va sta la moșia lui nu vor mai fi nevoie de nimeni să-i conducă. Cine știe?

Eu prefer însă o explicație mai puțin egoistă: Fiind căpetenii, ei au considerat că e de datoria lor să se asigure ca poporul să nu păcătuiască. Dacă în deșert, când hrana zilnică le cădea din cer, când erau cu toții laolaltă, au făcut vițelul de aur, în Țara Făgăduită, când  vor trebui să-și câștige pâinea cu sudoarea frunții, fiecare pe moșia lui, cine îi va opri să slujească idolilor? Bine ar fi să mai zăbovească puțin în deșert. În acest răgaz își vor însuși învățăturile Torei și nu vor mai cădea în păcatul idolatriei.

Istoria ne-a arătat că teama lor a fost mai mult decât îndreptățită. Deși au zăbovit 40 de ani în deșert, timp în care și-au însușit învățăturile Torei, nu au trecut mulți ani până ce au căzut din nou în păcatul idolatriei, precum este menționat în repetate rânduri în Cartea Judecătorilor și în Cartea Regilor.

Dacă istoria le-a dat dreptate, de ce oare au fost pedepsiți? Răspund printr-o pildă: Dacă o femeie însărcinată își face socoteala cât de ferit e fătul în pântecele ei și câte primejdii îl pândesc după naștere, și, pentru a-l feri de rele nu-l lasă să iasă la lumina zilei, nu este ea oare vinovată pentru moartea lui?

Deșertul a fost ca un imens pântece, în care apa, hrana, apărarea și toate nevoile copiilor lui Israel erau asigurate. Generația care s-a temut să iasă din deșert acolo a murit, fără să fi avut parte de o zi de viață adevărată.

Deși par diferite, cele două explicații au mult în comun. Nu o dată în spatele grijii pentru obște se ascunde dorința conducătorului de a-și justifica autoritatea.