Și i-a spus [Miriam] sora [lui Moșe] fiicei Faraonului: Să să-ți caut o doică dintre evreice să-ți alăpteze copilul? Și i-a spus fiica Faraonului: Du-te. Și s-a dus tânăra și a chemat-o pe mama copilului. (Șmot/Exodul 2:7,8)

Lui Moșe i-a fost hărăzit să supraviețuiască. Faraonul a dat decret ca toți noii născuți la evrei să fie aruncați în Nil. Rezultatul a fost… că mama lui Moșe a fost plătită din visteria Faraonului petru a-și alăpta fiul. Nu întotdeauna decretele își ating scopul!

Și a crescut Moșe și a ieșit spre frații săi… (ibid. 2:11)

La ce ne puteam aștepta de la un tânăr din neam de sclavi care a avut șansa să crească la curtea Faraonului? Ori să-și nege total originile, ori, în cazul fericit în care le-ar fi recunoscut, să simtă că el este totuși altfel. Meritul lui Moșe a fost că nu a ținut cont de înalta sa poziție și i-a privit pe umilii fii ai neamului său ca frați.

Și le-a văzut caznele… (ibid.)

Mulți din anturajul lui Moșe vedeau zilnic munca sclavilor, dar nimănui nu îi păsa. Truda lor era privită ca ceva necesar și firesc, iar durerea lor nu tulbura pe nimeni. Sensibilitatea față de durerea unui sclav era chiar privită ca o ”deviație socială”  care ”periclitează fundamentele societății”.

Nici” educația” și nici mediul nu au reușit să-l corupă pe Moșe. El a rămas om. Sufletul i-a rămas deschis la durerea aproapelui.

Și a văzut un egiptean care bătea un evreu din frații lui. Și s-a uitat împrejur și a văzut că nu este nimeni și l-a lovit pe egiptean și l-a ascuns în nisip. (ibid. 11,12)

Nesăbuită faptă! Ca să scape de pedeapsă a trăit în exil din tinerețe până la vârsta de 80 de ani. Dacă ar fi fost mai chibzuit, mai puțin tulburat de tot ce se întâmpla în jur, ar fi avut parte de o viață mult mai ușoară.

Chibzuitul, oricât și-ar dori, nu va reuși să-și depășească mediocritatea. Calea spre excelență este deschisă numai visătorilor și nesăbuiților și numai dacă vor deprinde arta de a-și tempera flacăra lăuntrică.

Și au spus: Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor… (ibid. 19)

Moșe a fost nevoit să părăsească palatul Faraonului pentru că a luat apărarea celor oropsiți. În exil, deși cunoștea deja pericolul, el a continuat să le ia apărarea.

Reușește cel ce nu se dă bătut. Chiar dacă prima oară a dat greș și a intrat la necaz, el va încerca din nou.