Iar în a zecea zi din această lună a șaptea va fi ziua ispășiri , o zi de adunare sfântă va fi pentru voi și vă veți chinui sufletele (Vaikra/Levitic 23:27)

Acest „chin al sufletului” a fost interpretat de înțelepții Israelului ca post. Postul este potrivit ocaziei. Fără mâncare și băutură inima ni se deschide mai ușor către căință. Înțelepții au adăugat interdicția de a ne spăla, de a ne unge cu alifii și a purta pantofi din piele. Relațiile conjugale au fost și ele interzise.

Spălarea rituală a mâinilor dimineața sau a Cohenilor înainte de a binecuvânta este permisă. Cel care s-a murdărit are voie și el să se spele. Ei nu se spală din desfătare ci din necesitate. Cel care umblă  în noroi are voie să poarte pantofi. Pentru el încălțămintea nu este o lipsă de smerenie ci o necesitate. Unii erudiți au permis chiar purtatul pantofilor de piele pentru a nu fi luați în derâdere de cei din jur. În zilele noastre, când imitațiile de piele sunt mai des întâlnite decât pielea adevărată, această înlesnire nu mai este justificată.

Situațiile în care sănătatea nu permite postul sunt privite și ele prin prisma chinului. Este recomandat, în limitele posibilului, ca cel căruia starea sănătății îi impune să mănânce sau să bea, să o facă în porții mici, astfel încât să nu se simtă niciodată îndestulat. Este și aceasta o cale de a  păstra cel puțin în parte chinul sufletului.

În multe cazuri, cei care ar trebui să mănânce sau să bea de Iom Kipur din motive de sănătate refuză să renunțe la post. E de datoria rabinilor să îi convingă că în situația lor a mânca de Iom Kipur e o mițva, iar a postul poate deveni uneori chiar un păcat.

Se povestește că la Ierusalim, înaintea primului război mondial, a fost o astfel de situație. O venerabilă doamnă, a cărei vârstă nu o mai știa nici măcar ea, pe care nu o mai ajutau nici ochii și nici urechile, dar știa totuși când va fi Iom Kipur, și-a exprimat dorința de a posti. Medicul a încercat să-i spună că postul îi poate pune în primejdie viața, dar în zadar. Ea nici măcar nu îl auzea.

La nevoie s-au adresat rabinului. Acesta a venit cu ideea salvatoare. Ziua în amiaza mare a trimis oficiantul cu Șofarul să-i sufle lângă ureche. Convinsă că postul s-a terminat deja, și-a luat de mâncare spunând că niciodată nu i-a fost atât de ușor să postească.