Acela dintre slujitorii tăi la care se va găsi [cupa] să moară! Și noi înșine să fim  sclavii stăpânului meu. (Bereșit/ Geneza 44:9).

… și cupa s-a găsit cupa în ranița lui Beniamin. (ibid. 44:12)

… omul în mâna căruia s-a găsit cupa, el va fi sclavul meu, iar voi urcați în pace la ta tatăl vostru. (ibid. 44:17)

Cât timp era sclav în casa lui Potifar și apoi întemnițat, Iosef nu a putut relua legătura cu familia sa. Când a devenit vicerege al Egiptului, de ce oare a continuat să se ascundă? De ce nu s-a îndurat de suferința tatălui său, care desigur îi ducea dorul?

Din acțiunile sale ulterioare putem deduce că Iosef avea un plan. Știa că vor urma șapte ani de foamete și vrând nevrând frații vor coborî în Egipt să cumpere grâne. Atunci va avea ocazia să însceneze un furt de care îl va învinovăți pe Biniamin, fratele său de mamă. Ca „pedeapsă” îl va lua pe presupusul hoț să fie sclavul său. Astfel va regiza o replică cât mai fidelă a propriei sale vânzări.

Care era rostul acestui plan? Putem doar ghici. Pe de o parte se temea de frații săi. Dacă închinarea snopilor din vis le-a stârnit atâta ură, cu atât mai mult ura lor va fi stârnită când îl vor vedea stăpân pe toată țara Egiptului, iar toți cei care vin să cumpere grâne în Egipt i se închină. Pe de altă parte, în adâncul inimii spera ca frații săi să-și fi recunoscut greșeala.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu socoteala din târg. Zece frați au coborât să cumpere grâne, dar pe Biniamin, Iacov nu l-a lăsat să plece. Parcă presimțea ceva.

Printre toți cei care au venit să cumpere grâne, și cei zece frați s-au înfățișat înaintea lui Iosef și i s-au închinat. Iosef i-a recunoscut, dar ei nu l-au recunoscut. Când l-au vândut, la șaptesprezece ani fața îi era încă netedă, iar acum barba o acoperea. Fără ca Biniamin să coboare în Egipt, planul nu putea fi dus la capăt. Cum era să-l aducă? Iosef i-a învinuit cum că ar fi venit să iscodească țara. Ei au explicat că sunt doisprezece frați, unul a dispărat iar mezinul a rămas alături de bătrânul lor tată.

Greu de înțeles. Ce temei avea învinuirea și ce fel de scuză era faptul că sunt doisprezece frați, unul dispărut și unul rămas alături de bătrânul lor tată?

Rași bazat pe o sursă din Midraș oferă o explicație: Pentru cei zece frați care regretau deja vânzarea lui Iosef drumul spre Egipt pentru a cumpăra grâne era șansa de a-și regăsi fratele și a alina durerea bătrânului. Pe zece căi au intrat în Țara Egiptului în speranța că unul din ei îl va zări. În ochii egiptenilor zece bărbați care au intrat pe zece căi și apoi s-au adunat erau un bun motiv de îngrijorare. Frații au explicat că nu țara o iscodeau ci fratele dispărut și-l căutau.

Iosef s-a prefăcut că nu le dă crezare. Dacă într-adevăr își căutau fratele, de ce nu l-au căutat până a venit foametea? Totuși s-a îndurat de ei, le-a vândut grâne. Doar pe Șimon l-a oprit ca gaj până îl vor aduce pe fratele cel mic ca dovadă că adevăr grăiesc.

Iosef i-a auzit spunând: „Într-adevăr suntem vinovați față de fratele nostru, căci am văzut durerea [din] sufletul lui când s-a rugat de noi, dar nu l-am ascultat. De aceea a venit asupra noastră necazul acesta.” (Șmot/ Exodul 42:21). Deși își făcuseră un atent examen de conștiință, față de marea lor greșeală au rămas încă  orbi. Cu vânzarea lui Iosef le era încă inima împăcată.

Iosef, care le cunoștea graiul, a înțeles că nu a sosit încă timpul. frații nu sunt încă pregătiți să-și recunoască greșeala. În taină el a poruncit mai marelui casei să ascundă în desagii lor boccelele cu argint pe care aceștia i-au plătit. Acum avea o dovadă de netăgăduit că frații l-au furat. Hoțul, conform legilor vremii, era luat ca sclav. Ce nevoie avea de o astfel de dovadă de care până la urmă nu s-a folosit?

Noaptea, când au poposit, și-a dezlegat unul desagii să dea hrană măgarilor. Acolo a găsit bocceaua cu arginți. Ajunși acasă și-au deschis toți desagii și au găsit boccelele cu arginți. Totul părea făcut pentru a îi învinovăți de hoție. După legile vremii hoții prinși erau luați ca sclavi.

Oricât ar fi vrut frații să-l ducă pe Beniamin până în Egipt pentru a-l aduce acasă pe Șimon, Iacov s-a împotrivit. Pierderea lui Șimon doar i-a sporit teama de a-l pierde și pe Beniamin.

Cel care l-a covins a fost Iehuda. Nu atât prin argumentul că dacă nu-l va trimite pe Beniamin vor muri toți de foame, cât prin faptul că Iehuda și-a asumat să-l aducă înapoi teafăr. Iaakov știa că din toți fii săi Iehuda era cel mai vrednic de încredere.

Pentru a nu fi învinuiți de hoție, au luat toți arginții găsiți în desagi și alți arginți pentru grâne. Împreună cu Beniamin au coborât spre Țara Egiptului.

Iosef i-a primit frumos. Arginții aduși înapoi n-a vrut să-i primească. Pe Șimon l-a eliberat imediat. Apoi au stat cu toții la masă și le-a dat daruri. Le-a vândut grâne și acolo au înnoptat. În zori au plecat cei unsprezece frați la drum. Desagii erau plini cu grâne cât puteau asinii să ducă. Totul părea că s-a încheiat cu bine.

Părea. Din urmă i-a ajuns în goană mai-marele casei și i-a învinuit că au furat cupa de argint a stăpânului. Mare le-a fost mirarea. Doar banii pe care i-au găsit în desagi i-au înapoiat, cum să se atingă de ce nu era al lor? Siguri de nevinovăția lor au spus: Cel care se va găsi cupa în desagii săi va muri, iar noi toți îți vom fi sclavi.

Fără de voie, frații au jucat rolul pe care Iosef le-a pregătit. Cu gura lor au spus că cel în al cărui desagi se va găsi cupa va muri.

De ce au fost atât de siguri că nu se va găsi cupa la niciunul din ei? Doar și-au găsit deja o dată bocceaua cu arginți în desagii cu grâne.

Mai marele casei le-a răspuns: Cel care se va găsi cupa în desagii săi va fi luat sclav și voi toți veți fi liberi. De la mare la mic a scotocit toți desagii până a găsit cupa chiar în desagii lui Beniamin.  Temerile lui Iaakov păreau să se împlinească. După ce l-a pierdut pe Iosef și pe Șimon era pe cale să-l piardă și pe Beniamin.

Astfel a creat Iosef replica propriei sale vânzări.