Pesahul, prima mare sărbătoare iudaică menţionată în Tanah, este respectat şi celebrat de mai mulţi evrei decât oricare altă sărbătoare a calendarului iudaic. Un studiu recent a arătat că 99% din populaţia Israelului respectă această sărbătoare într-un fel sau altul – mâncând maţa, abţinându-se de la mâncărurile interzise de Pesah (hameţ), făcând o curăţenie amănunţită a caselor, participând la un Seder sau la un serviciu sinagogal.

Este uşor de înţeles de ce evreii sunt atraşi de Pesah, având în vedere rădăcinile adânci ale acestei sărbători în istoria lor. Pesahul celebrează ieşirea poporului lui Israel din robia egipteană şi serveşte ca memento al importanţei luptei continue pentru libertate a fiecărei generaţii. Adăugând, la conceptul spiritual de bază, spiritul festiv şi tipurile speciale de mâncăruri specifice Pesahului, rezultă o celebrare aparte în rândul sărbătorilor iudaice.

Pesahul a fost la început şi a rămas în special o sărbătoare de familie. Tora (Exodul 12) spune: „Dumnezeu le-a spus lui Moşe şi Aaaron: această lună [Nisan] să fie pentru voi începutul lunilor… În a zecea zi a acestei luni ei [copiii lui Israel] vor lua fiecare bărbat câte un miel, conform caselor părinţilor lor, pentru fiecare casă câte un miel.” Acesta, mielul de Pesah, urma să fie ţinut până în a paisprezecea zi a lunii, când urma să fie sacrificat, fript şi împărţit cu ceilalţi membri ai familiei. Astăzi, gama largă de delicatese asociate cu Sederele petrecute în familie, la fel ca şi mâncărurile pregătite pentru restul zilelor de Pesah continuă să atragă membrii familiei pentru a împărtăşi experienţa Pesahului.

Au existat trei elemente care au făcut din Pesah o celebrare deosebită şi plină de semnificaţie – o sărbătoare care simbolizează, prin cuvinte şi acţiuni, idealul de libertate.

Iniţial Pesahul era format din două sărbători diferite. Una dintre ele era o sărbătoare agricolă, denumită Hag HaMaţot (Sărbătoarea Pâinii Nedospite). Cealaltă era o sărbătoare pastorală numită Hag HaPesah (Sărbătoarea mielului de Pesah). Fiecare dintre aceste sărbători s-a dezvoltat independent în perioada primăverii, în luna ebraică Nisan (martie-aprilie).

Dintre acestea două, Hag HaPesah este cea mai veche. În vremurile antice, când cele mai multe familii de evrei erau încă formate din păstori nomazi ce călătoreau prin deşert, ele celebrau venirea primăverii prin sacrificarea unui animal. La un anumit moment în Tanah, Moşe îl roagă pe Faraon să le permită copiilor lui Israel să meargă în deşert pentru a marca o sărbătoare închinată lui Dumnezeu. Acest episod a precedat exodul efectiv al evreilor din Egipt. Sărbătoarea agricolă Hag HaMaţot era una separată, ce avea loc tot primăvara, în timpul căreia fermierii evrei din zona Israelului celebrau începutul sezonului de seceriş. Înainte de a secera grânele, ei aruncau toate produsele cu aluat (era folosită cocă fermentată în loc de drojdie pentru a dospi pâinea).

Cu timpul, aceste două sărbători ale primăverii au început să fie asociate cu un alt eveniment ce a avut loc tot în perioada de primăvara: exodul din Egipt. Tora prezintă aceste sărbători în următorul fel:

1. Hag HaPesah (Exodul 34:25), sărbătoarea de Pesah (sărbătoarea mielului de Pesah), a început să se identifice cu evenimentele din Egipt atunci când Dumnezeu „a trecut peste” casele copiilor lui Israel, cruţându-i de cea de-a zecea plagă ce a afectat întâii născuţi ai familiilor egiptene. Pesah este un cuvânt ce provine din rădăcina ebraică pasah, care înseamnă „a trece peste”.

2. Hag HaMaţot (Exodul 23:15), sărbătoarea pâinii nedospite, cunoscută cu mult înainte de perioada în care evreii au stat în Egipt, s-a legat şi de plecarea în grabă a fiilor lui Israel din Egipt, care au luat „coca înainte de a se dospi” (Exodul 12:34).