…și a iubit-o [Iaacov] și pe Rahel mai mult decât pe Lea și a lucrat cu el [Lavan] încă alți șapte ani. Și a văzut HAȘEM că Lea era urâtă și i-a deschis pântecele și Rahel era stearpă (Gen 29:30,31)
Să încercăm pentru o clipă să ne punem în pielea Patriarhului Iaacov. Șapte ani a lucrat zi și noapte în arșiță și în ger păzind turmele lui Lavan pentru a o primi pe aleasa sufletului său, Rahel, de nevastă. Dimineața se trezește și în patul nupțial o găsește … pe Lea.
Asupra să-și verse năduful? Lavan s-a eschivat sub pretextul că așa e cutuma locală că nu poți să dai fiica cea mică înaintea celei mari. Iaacov ar fi avut multe de răspuns. De ce nu a amintit Lavan cutuma când au încheiat înțelegerea? Nu are oare acordul explicit întâietate asupra cutumei? Iaacov a înțeles că nu are cu cine vorbi și s-a lăsat păgubaș.
Firesc ar fi fost ca tot năduful să se reverse asupra sărmanei Lea. Chiar nevinovată nu era nici ea. Fără ca ea să fi fost părtașă, nu ar fi reușit toată înșelătoria. Totuși Iaacov a hotărât să se împace cu realitatea deși aceasta a fost creată împotriva voinței lui. Lea fiind, de voie de nevoie, soția lui, a învățat să o iubească.
În versetul următor citim că Lea era urâtă. Iubită sau urâtă? Nu este nicio contradicție. Iaacov a iubit-o pe Lea, deși mai puțin decât pe Rahel. Lea a resimțit această atitudine ca ură. O ură reală pe care HAȘEM o simte și îi deschide pântecele să îi nască fii lui Iaacov pentru ca astfel să fie și ea iubită.
Lumea iubirii este o lume cu totul aparte. Are regulile ei specifice care par nu o dată aberante. Pentru ticăloși un teren al înșelăciunii și al manipulării. Pentru cei drepți cea mai grea dar și cea mai înălțătoare dintre încercări. Ea și numai ea este cimentul care ține laolaltă structura de bază a societății: familia.
Iaacov a fost primul dintre patriarhi care și-a văzut toți fiii urmându-i , deși nu fără unele abateri, calea. De la el avem de învățat cum se conduce o familie. De la el avem de învățat cum să iubim.