Despre primii ani ai patriarhului Avraham nu găsim nimic în Tora scrisă. Această lacună este completată în Tora orală. Cea mai cunoscută este povestea lui Avraham și chipurile cioplite, pe care o voi traduce în întregime, așa cum apare în Midraș Raba, 38:13.

Rabi Hiia, fiul fiului lui Rabi Ada din Iafo [povestea]: Terah [tatăl lui Avraham] lucra cu chipuri cioplite. O dată a plecat într-un alt loc și l-a lăsat pe Avraham să vândă în prăvălie în locul lui. A venit un bărbat și a vrut să cumpere. L-a întrebat câți ani are. I-a răspuns cincizeci sau șaizeci. I-a spus: „Vai de omul de șaizeci de ani și (care) vrea să se închine unui nou născut.” S-a rușinat și a plecat. Altă dată a venit o femeie cu un blid plin cu grăunțe măcinate și i-a spus să le jertfească în cinstea chipurilor cioplite. S-a ridicat, a luat un ciomag, a spart toate chipurile cioplite și a pus ciomagul în mâna celui mai mare dintre ele. Când a venit tatăl lui, l-a întrebat: „Ce-ai făcut?” I-a răspuns: „Ce să-ți spun, a venit o femeie cu un blid plin cu grăunțe măcinate și mi-a spus să pun blidul înaintea lor. Am pus blidul înaintea lor. Unul a spus că el va mânca primul, apoi altul a spus că  va mânca primul. S-a ridicat acesta, cel mai mare, a luat ciomagul și i-a făcut bucăți.” I-a răspuns: „Ce, râzi de mine? Parcă ei știu?”. I-a răspuns: „Să-ți audă urechile ce-ți rostește gura.”           

L-a luat și l-a dus la [regele] Nimrod. I-a poruncit: „Închină-te focului”. I-a răspuns Avraham: [Poate] să mă  închin apei care stinge focul?”. I-a spus Nimrod „Închină-te apei.”, i-a răspuns: „[Poate] să mă închin norilor care poartă apa?”. I-a spus: „Închină-te norilor”, i-a răspuns: „[Poate] să mă închin vântului care împrăștie norii?”. I-a spus: „Închină-te vântului”, i-a răspuns: [Poate] să mă închin omului care face față vântului?”. I-a spus: „Mă iei cu vorba, eu nu mă închin decât focului. Te voi arunca în foc și va veni dumnezeul căruia tu te închini și te va salva de acolo.”. Stătea acolo și Haran [fratele lui Avraham] și nu era decis. Și-a spus: Fie ce-o fi, dacă biruie Avraham, voi spune că sunt cu el, dacă biruie Nimrod, voi spune că sunt cu el. Când a [fost] coborât Avraham în groapa cu foc și n-a pățit nimic, l-au întrebat: „Cu cine ești?”. Le-a răspuns: „Cu Avraham.” L-au luat, l-au aruncat în groapa cu foc și s-a făcut scrum.     

Cel care ascultă istorisirea rămâne cu impresia că, cel puțin pentru Avraham, isprava s-a terminat cu o neașteptată și miraculoasă victorie.

Dacă facem un bilanț, vedem că lucrurile nu stau chiar așa. Avraham a încercat, printr-un argument aparent infailibil, să-și convingă tatăl de absurditatea închinării la chipuri cioplite. Acesta nu doar că nu s-a lăsat convins, ba chiar și-a dus fiul răzvrătit în fața regelui, în speranța că acesta îl va „îndrepta”. Avraham s-a încăpățânat să nu se „îndrepte”, fapt pentru care era cât pe-aci să-și piardă viața și numai printr-un miracol a scăpat. Cât despre încercarea de a-și convinge tatăl de absurditatea faptelor sale, aceasta s-a încheiat cu un total eșec.

Dacă așa și-ar fi făcut Avraham socoteala, dacă ar fi înțeles că nu e în puterea lui să schimbe comportamentul celor din jur, el și-ar fi abandonat misiunea și nu ar mi fi lăsat nicio amprentă asupra omenirii.

Avraham și-a făcut însă o altă socoteală. El a înțeles, ceea ce mulți dintre noi refuzăm până astăzi să înțelegem, că argumentele, oricât de convingătoare ar fi ele, nu au puterea să schimbe comportamente. Pentru a-și propovădui credința, el a ales calea ospitalității.