Dacă va fi printre voi cineva impur … și va ieși în afara taberei și nu va intra în tabără. Spre seară se va scălda în apă și după asfințitul soarelui va intra în tabără (Deu 23:11,12).
Talmudul în tratatul Pesahim discută detaliile acestei porunci și ajunge la concluzia că cei impuri trebuie să părăsească doar tabăra Leviților, ceea ce este în zilele noastre Muntele Templului. Astăzi porunca nu ne îngrădește cu nimic căci avem o tradiție de secole de a nu intra în incinta Templului nici măcar dacă suntem puri.
Purificarea se face prin scufundare în Mikve. Cel care s-a scufundat în Mikve e deja pur. Ce rost mai are aștepte până la apusul soarelui pentru a putea intra în tabăra Leviților?
Explicația larg acceptată se bazează pe principiul că omul se află acolo unde se află gândurile sale. Deși pur, amintirea stării de impuritate îi este încă vie. Odată cu apusul soarelui ea se estompează. “Astăzi am fost impur ” se transformă în ”Cândva am fost impur”, ceea ce nu mai este un impediment pentru a intra într-un loc sacru.

Păstrarea memoriei este rostul unui număr foarte mare din poruncile Torei. Unele din ele sunt ocazionale precum răscumpărarea primului născut care ne aduce aminte de ieșirea din Egipt, dar cele mai multe sunt ciclice. Zilnic seara și dimineața recităm „Șma Israel” pentru a ne aduce aminte de fundamentele credinței, de obligațiile de bază pare le avem față de HAȘEM și de ieșirea din Egipt. În fiecare an mâncăm mața în zilele de Pesah pentru a ne aminti de ieșirea din Egipt, iar de Sukot luăm masa în Suka pentru a ne aduce aminte de miracolele din deșert.
Aceste sărbători sunt pline de bucurie, dar cu puțină reavoință se poate ridica întrebarea: Ce rost au toate aceste ritualuri? Doar nimeni din noi nu a uitat ieșirea din Egipt. Mai ușor este de întrebat: De ce trebuie să recităm zilnic seara și dimineața „Șma Israel”? Doar nu am apucat să uităm cele spuse doar ieri. Ce rost are această corvoadă zilnică?
Explicația larg acceptată este că o amintire estompată nu este suficientă. Scopul acestor porunci este ca amintirea să fie păstrată vie. Nu doar să știm că în urmă cu mulți mulți ani HAȘEM i-a scos pe strămoșii strămoșilor noștri din Egipt, ci să avem tăria credinței că în orice necaz n-am fi, HAȘEM are puterea și dorința de a ne salva.