… și cel care stropește apa curățitoare să-și spele hainele și cel care se atinge de apa curățitoare va fi necurat până seara (Num 19:21)  

Ne place să împărțim în categorii. Bun și rău. Prieten și dușman. Poluant și purificator. Cum încadrăm oare apa în care s-a pus cenușa vacii roșii? Pe de o parte este cel mai puternic purificator, singurul leac al celui ce s-a atins de un mort.  Pe de altă parte, cel care își stropește aproapele pentru a îl purifica devine impur și chiar hainele pe care  le poartă devin impure. Mai mult, oricine se atinge de această apă purificatoare devine impur.

Nici măcar regele Șlomo, conform tradiției noastre cel mai înțelept dintre muritori, nu i-a înțeles tâlcul. La ea se referea când a spus (Ecc 7:23) Am spus voi fi înțelept, dar ea e departe de mine. Care este așadar rostul unei porunci căreia nimeni nu îi deslușește tâlcul?

După ce am reușit să înțelegem un aspect al realității, după ce l-am introdus într-o categorie sau o formulă, am făcut un mare pas înainte. Putem face abstracție de detaliile accidentale sau lipsite de importanță și să ne concentrăm  asupra esenței.  Gândirea devine mai mai eficientă, mai liberă, mai pătrunzătoare.

Gândirea abstractă are și ea pericolele ei. Atât timp cât rămâne concretă, ea este ținută în frâu de simțul realității. Detașată de concret, ea e liberă să ajungă la cele mai grave aberații. O formă blândă dar din păcate foarte răspândită a acestui gen de pervertire a gândului este birocrația. Mai grave sunt ideologiile aberante. În ultimul veac ele sunt vinovate pentru multe zeci de milioane de victime.

Legea, prin natura ei, ar trebui să fie simplă și pe înțelesul nostru. Totuși nu o înțelegem. Cu atât mai mult omul care prin natura lui e plin de contradicții. Să fim conștienți de acest fapt! Să nu ne închipuim că vom reuși vreodată să îl încadrăm în vreo categorie. Avem datoria să privim fiecare om ca pe o creație unică a Creatorului. Să încercăm să îl înțelegem pe cât putem, iar ceea ce nu înțelegem să avem tăria să acceptăm!