Pericopa Ekev (Deut. 7:12-11:25) pe scurt…

Moșe isi continua îndemnurile adresate poporului evreu la intrarea în Canaan. Sunt invocate evenimente istorice importante petrecute în cei 40 de ani de pribegie prin pustiu. Moșe avertizează că poporul evreu trebuie sa Îl recunoasca pe Dumnezeu, să nu uite ca El i-a salvat din Egipt și i-a călăuzit pe drumul spre Țara Făgăduinței. Sunt reiterate porunci precum distrugerea idolilor și smerenia. Moșe rememorează evenimentele în care evreii au păcătuit, răzvratindu-se împotriva lui Dumnezeu și îi îndeamna la dragoste și supunere fata de El. (Rabin Shlomo Sorin Rosen)

În timp ce celelate patru cărți ale Torei își derulează acțiunea pe parcursul a câtorva ani, sau chiar generații, Dvarim – Deuteronomul își desfășoară acțiunea pe doar câteva zile. Poporul evreu se află în sfârșit pe pragul de a intra în Țara făgăduită, iar Moșe, care știe că va muri, le adresează, asemeni unui tată grijuliu pe patul de moarte, câteva sfaturi.

Dvarim este sinteza Torei, și este testamentul lui Moșe, este o reiterare a tot ce este important pentru ca poporul evreu să existe în continuare, pentru ca cei 40 de ani în pustiu să nu fie o irosiere.

Dacă în pericopa precedentă ni s-au rememorat cele 10 porunci, acum ne sunt spuse lucruri considerate atât de importante încât au ajuns să constituie o parte din crezul fundamental al iudaismului – rugăciunea de Șema Israel.

„Dacă veţi asculta de poruncile Mele pe care Eu vi le poruncesc vouă astăzi, să Îl iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi să Îl slujiţi cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru, atunci voi da ploaie pe pământul vostru, [ploaie] timpurie şi târzie, şi vei aduna grâul tău şi vinul tău şi uleiul tău. Şi voi da iarba în câmpul tău pentru vita ta şi tu vei mânca şi te vei sătura. (Deut. 11:13-15)”

….Îmi aduc aminte că, în urmă cu ani, la una dintre ediţiile Seminarului de Iudaism şi Istoria Evreilor, că am lucrat împreună cu Rabinul Șlomo Rosen la un program în care să familiarizăm participanţii cu diverse secţiuni ale ritualului de rugăciune iudaic. Una dintre aceste secţiune era rugăciunea Shema Israel (Ascultă, Israel), care este menţionată în Tora, începând cu versetul 6:4 din Deuteronom: “Ascultă, Israel, Domnul Dumnezeul tău, Domnul este unul. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.”

Și pentru a-i familiariza cu rugăciunea, unul dintre lucrurile pe care le-am cerut participanţilor a fost să interpreteze textul că pe un contract de uzufruct, o înţelegere între două părţi (în acest caz, evreii şi Dumnezeu), de “folosinţă” şi “exploatare” a Ţării Canaanului, actualul Israel.

Dumnezeu – Proprietarul, ne spune ce vom primi dacă vom respecta învoiala, dar ne spune și ce se va întâmpla dacă nu o vom respecta:  „Iar dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău şi vei merge după dumnezeii altora, vă spun hotărît azi că veţi pieri, așa cum pier popoarele, pe care Domnul Dumnezeu le pierde dinaintea voastră, aşa veţi pieri şi voi, de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru!” (Deut. 8:19)

Dar oare este vorba de pieirea fizică? Este vorba de exterminare, de un Șoah? Dumnezeu poate fi atât de crud și de neîndurător cu Poporul Său? Răspunsul îl primim câteva versete mai târziu, când ni se spune: „Puneţi dar aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în sufletul vostru; legaţi-le ca semn la mâna voastră şi să le aveţi ca pe o tăbliţă pe fruntea voastră. Să învăţaţi acestea şi pe fiii voştri, grăind de ele când şedeţi acasă şi când mergeţi pe cale, când vă culcaţi şi când vă sculaţi.” (Deut. 11:18-19)

Căci acesta este de fapt răspunsul: Dumnezeu, prin Moșe, sau Moșe, în numele lui Dumnezeu, ne spune că nu vom putea exista, rezista ca popor decât dacă vom reuși să ne păstrăm, dar și să transmitem copiilor noștri, cât putem de mult tradițiile, obiceiurile, religia, care sunt singurele lucruri care fac orice popor cu adevărat unic și diferit de ceilalți.

Fără ele, încetul cu încetul, vom ”muri”, ne vom asimila în marea celorlalte popoare, vom pieri din prezent și viitor, rămânând doar o amintire, aidoma canaaniților – câteva cioburi și cuie, semne scrijelite pe pereți, monumente… dar nu popor viu!

Azi, când întreaga omenire tinde să se omogenizeze, să-și uite identitatea, cu atât mai mult trebuie să nu uităm aceste cuvinte, să transmitem mai departe generațiilor ce vor urma dreptul de uzufruct pe care ni-l dă Dumnezeu asupra Legii sale, pentru ca mereu să existe un popor al lui Israel, nu în cărțile de istorie, ci viu într-o lume vie!

 Șabat Șalom U’Mevorah