Și ați cârtit în corturile voastre și ați spus: din ura lui HAȘEM ne-a scos din Țara Egiptului să ne dea pe mâna Emoriților ca să ne nimicească. (Deu 1:27)

Ce temei aveau toate aceste cârcoteli? După ce au fost eliberați din robia Egiptului, salvați în repetate rânduri din situații care păreau fără ieșire, după ce își primeau hrana și apa printr-un constant miracol, de unde certitudinea că Emoriții îi vor nimici? Mai mult, dacă scopul ar fi fost nimicirea lor, nu ar fi fost mai simplu ca aceasta să se întâmple deja în Egipt? Ce rost au avut așadar toate miracolele de până atunci? Mai mult, cum au putut cei care au primit de la HASHEM cel mai de preț dar – Tora, să spună că HASHEM îi urăște?

Rași, fără a pune întrebarea, răspunde: “El vă iubea, dar voi îl urați, precum spune pilda: ce e în inima ta față de aproapele tău [spui] că e în inima sa față de tine”.

 Primul Templu a fost distrus datorită idolatriei, incestului și a vărsării de sânge. Păcate grave, dar evidente. În cei șaptezeci de ani ai exilului Babilonian strămoșii noștri s-au căit, s-au lepădat de păcatele lor și au fost din nou vrednici de a aduce jertfe în Templu.

Al doilea Templu a fost distrus datorită urii gratuite. Păcat mult mai puțin grav, dar mult mai greu de lepădat. Suntem dispuși să acceptăm că fapte pot fi sancționate ca păcate. Nu suntem însă dispuși să acceptăm că un gând sau o atitudine ar putea fi considerat păcat. Chiar dacă am fi dispuși să aprofundăm examenul de conștiință, să ne asumăm și răspunderea pentru gânduri, nimic nu este mai eluziv decât ura. Întotdeauna o vom atribui celuilalt, precum scrie și Regele Șlomo în Proverbe (27:19) “Cum răspunde în apă fața la față așa răspunde inima omului inimii omului.” Au trecut deja aproape două milenii de la distrugerea Templului și nu am reușit încă să ieșim din acest cerc vicios.

Calea de a ieși din acest impas ne-a fost trasată de Rabinul Avraham Ițhak Hacohen Kook care scrie: „Dacă am fost distruși și întreaga lume a fost distrusă împreună cu noi de ura gratuită, ne vom întoarce să ne reconstruim pe noi înșine și întreaga lume împreună cu noi va fi reconstruită prin iubire gratuită”. Trebuie să avem curajul să facem primul pas, să dăruim celor din jur chiar ceea ce considerăm că nu li se cuvine. Nu va fi ușor. Replica nu va veni într-o zi sau două. Dacă vom persevera, fața binevoitoare pe care o arătăm se va revărsa asupra noastră, ca dintr-o oglindă.

Aceasta și numai aceasta este calea de a reclădi Templul de la Ierusalim.