Și să-ți fie semn pe mâna ta și aducere aminte între ochii tăi pentru ca învățătura lui HAȘEM să fie în gura ta, căci cu braț puternic te-a scos HAȘEM din Egipt. (Șmot/ Exodul 13:9)

Și să fie semn pe mâna ta și fruntar între ochii tăi, căci cu braț puternic te-a scos HAȘEM din Egipt. (ibid 13:16)

Ce semn avem de pus pe mână și între ochi? În text nu găsim nicio referință explicită. Înțelepții Israelului au dedus că este vorba de cele patru paragrafe, două din ele extrase din pericopa săptămânii, în care este amintită porunca de a pune un semn pe mână și un semn între ochi.

Cum se pune un text pe mână și între ochi? Nu avem nici cel mai vag indiciu. În acest caz ne bazăm integral pe învățătura primită de Moșe pe muntele Sinai prin viu grai și transmisă, tot prin viu grai, din generație în generație: să scriem textele cu cerneală neagră pe pergament, să le introducem în cutiuțe pătrate din piele înnegrită și să le coasem cu tendoane;  să legăm cutiuțele de antebraț și deasupra frunții cu ajutorul unor curelușe din piele înnegrită. Detaliile sunt stufoase, multe cărți s-au scris și se vor mai scrie despre ele.

Se ridică aici o întrebare fundamentală. Un text se scrie pentru a fi citit. Care ar putea fi rostul unui text ascuns într-o cutie pe care nimeni nici măcar nu-l vede?

Prietenul și cuscrul meu, rabinul Beniamin ben Ișai, mi-a răspuns printr-o pildă pe care o voi reda în cuvintele mele. Un soldat aflat pe front primește după lungi luni de așteptare o epistolă de la aleasa inimii sale. O citește, o răscitește, o răs-răscitește până când cunoaște pe dinafară fiecare cuvânt. După ce i s-a întipărit bine în minte, soldatul o împăturește frumos, o învelește în folie impermeabilă și o păstrează în buzunarul de la piept cât mai aproape de inimă. Când simte prezența scrisorii, el își amintește de iubita lui și se simte mai puțin singur.

Sunt însă și zile când soldatul nu poartă scrisoarea în buzunarul de la piept. Acestea sunt zilele de permisie, când el se află aproape de aleasa inimii sale.

Tora este epistola pe care ne-a trimis-o HAȘEM după ce ne-a eliberat din robia Egiptului. Moșe a fost doar poștașul. HAȘEM ne-a învățat să copiem câteva pasaje din epistolă, să le închidem în cutii din piele și să le legăm lângă inimă și pe creștet. Când simțim cutia de pe braț și cutia de pe creștet, ne amintim de HAȘEM și ne simțim mai puțin singuri.

În zilele de Șabat și de sărbătoare nu avem nevoie să punem Tefilin, căci în aceste zile suntem cu toții aproape de HAȘEM.