Ne aducem aminte de peștii pe care îi mâncam în Egipt fără să plătim, de castraveți, de pepeni, de praji, de cepe și de usturoi. Și acum ne e uscat sufletul, nu este [aici] nimic, doar mană ne vă ochii. (Num 11 5-6)

Revoltător! Până unde poate ajunge rescierea istoriei recente! Paie pentru cărămizi nu primeau în Egipt, și scurt timp au ajuns să pretindă cum că pești primeau fără plată! Și despre ce se plângeau? Despre mană pe care o primeau fără trudă și care își scimba gustul în orice doreai, doar nu în pește, castravete, pepene, praz, ceapă și usturoi!

„Nu-ți judeca aproapele până nu ai ajuns în locul lui” spun înțelepții Israelului. Printre cei care au mâncat mană în deșert nu am ajuns, dar am trecut printr-o experiență puțin asemănătoare din care am avut mult de învățat despre mine însumi.

În toamna anului 1972, când am făcut Alia împreună cu familia am petrecut două luni într-un Merkaz Klita (centru de absorbție al noilor olim). Era un hotel, e drept puțin lăsat în paragină, dar foarte aproape de plajă, între Natanya și Hadera. O deosebită impesie a lăsat asupra mea primul mic dejun. S-a servit pâine, brânză de vaci, ouă tari, sferturi de roșii, filet de scrumbie, magarină, gem, ceai și cafea, totul, ce straniu pentru un nou venit din România, la discreție!
Timp de două luni, cât am stat acolo, acesta a fost meniul fără nici o scimbare. După o lună am simțit că nu mai suportăm. Aceeași brânză, aceleși roșii și aceeași scrumbie. Dacă cel puțin odată ceva din meniu ar fi fost înlocuit ne-am fi simțit mult mai bine. Din primii bănuți pe care i-am avut ne-am cumpărat de-ale gurii, nu din foame ci din nevoia de a mânca ceva ce ne aparține.

Scrie în Midraș că atunci când a auzit Adam blestemul: Și vei mânca iarba câmpului (Gen 3:18) a plâns spunând „să mănânc eu din aceeași trocă cu vita?”. Când a auzit: Prin sudoare frunții vei mânca pâine (Gen 3:19) s-a liniștit. S-a simțit din nou om.

Pentru ceea ce primim avem datoria să fim recunoscători. Cârcoteala, mai ales cea bazată pe fapte care nu au fost, este reprobabilă. Fapta trebuie condamnată, dar nu și făptașul. Acestuia suntem datori să îi acordăm, pe cât putem, înțelegere.