Iacov s-a așezat  în țara peregrinărilor tatălui său, în țara Cnaanului. (Bereșit/ Geneza 37:1)

Când a fost foamete în țară, patriarhul Isaac a mers la Avimeleh, regele filistinilor, în Gherar. După ce s-a confruntat cu invidia și dușmănia filistinilor, s-a întors în țara Cnaaanului. În afară de acestea, el pare să fi avut parte de o viață tihnită. De ce este atunci numită țara Cnaanului „țara peregrinărilor tatălui său”?

Deși nu și-a schimbat prea des locul, Isaac nu a avut parte de tihnă. Zbuciumul său era lăuntric, în încercarea de a accepta fără a crâcni ceea ce nu poate fi nici acceptat nici înțeles. Conversația sa era rugăciunea. Chiar dacă nu se muta dintr-un loc într-altul, pe lumea aceasta era doar un pribeag.

Iacov a fost nevoit să fugă de acasă de teama fratelui său, Esav, a fost înșelat în repetate rânduri de socrul său, Lavan, a luptat o noapte întreagă cu îngerul păzitor al lui Esav și apoi s-a confruntat față în față cu Esav. Când părea că necazurile lui s-au încheiat, a căzut pe capul său o nouă pacoste: dispariția fiului său iubit, Iosef.

Nu putem să nu ne întrebăm: De ce oare au avut Isaac și Iacov o existență atât de chinuită?

Dumnezeu i-a promis lui  Avraham că seminția sa va pribegi 400 de ani într-o țară care nu este a lor, după care vor primi țara Cnaanului, precum scrie: „Să știi negreșit că străini vor fi [cei din] seminția ta într-o țară care nu-i a lor, iar [băștinașii]  și îi vor subjuga și-i oprima patru sute de ani.” (ibid. 14:13) „Și a patra generație se va întoarce încoace aici …” (ibid. 15:16) „Seminției tale i-am dat țara aceasta …” (ibid 15:18)

A petrecut oare seminția lui Avraham patru sute de ani într-o țară „care nu-i a lor”?  Kehat, fiul lui Levi, a fost din cele șaptezeci de suflete care au coborât cu Iacov în Egipt. Kehat a trăit 133 de ani (Șmot/ Exodul 6:18). Fiul său, Amram, tatăl lui Moise a trăit 137 de ani (ibid 6:20), iar Moise avea 80 de ani când a scos poporul din Egipt. 133+137+80=350. Cum s-a împlinit așadar promisiunea celor  400 de ani într-o țară „care nu-i a lor”?

Cu 400 de ani înaintea ieșirii din Egipt s-a născut Isaac. De atunci avea Avraham seminție. Înainte de a coborî în țara Egiptului seminția sa a trăit în țara Cnaanului care, deși le era deja făgăduită, încă nu era a lor.

În țara Cnaanului ei au trăit ca „străini”.  Isaac și-a petrecut întreaga viață în contemplare și rugăciune. Pe pământ el era ca un străin. Iacov a trecut din pribegie în pribegie. Când se părea că în sfârșit se va putea așeza în țară, a căzut pe capul lui o nouă pacoste, dispariția lui Iosef.

În Egipt, strămoșii noștri au trăit numai 210 ani. Cei 190 de ani care lipsesc din socoteală sunt anii care au trecut de la nașterea lui Isaac până când Iacov și fiii săi au coborât în Egipt. Ani în care nu au avut parte de tihnă, ani de peregrinări printr-o țară „care nu-i a lor”.

Prin suferința pe care au îndurat-o, ei și-au scutit urmașii de încă 190 de ani în robia egipteană.