Cancelaria Rabinică

Ei au venit la Bilam și i-au spus „Așa a spus Balak fiul lui Țipor: <<Te rog, nu pregeta să vii la mine, căci te voi cinsti nemărginit și tot ce îmi vei spune, voi face…>>”. Bilam a răspuns și a spus slujitorilor lui Balak: „Chiar de mi-ar da Balak casa lui plină cu argint și aur, și tot nu aș putea nesocoti vorba Domnului, Dumnezeu meu, ca să fac orice, mic sau mare.” (Bamidbar/Numeri 22:16-18) Credința, se poate măsura și ea în bani. Unii se grăbesc s-o vândă pentru câțiva bănuți, alții numai pentru sume mari sau chiar foarte mari. Cu cât credința este mai puternică, cu atât omul se îndură mai greu s-o vândă, iar adevărații credincioși nu o vor vinde pentru niciun preț. Deși dușman de moarte al poporului Israel, Bilam se dovedește a fi un adevărat credincios. Pentru niciun preț, nici măcar dacă i-ar fi oferit … Citește mai departe…

Iar fiilor lui Levi, iată, le-am dat toată zeciuiala din Israel ca moștenire în schimbul slujbei pe care o fac, a slujbei Cortului Întâlnirii. (Bamidbar/Numeri 18:21). Când pământul Israelului a fost împărțit între triburi, tribul lui Levi nu și-a primit partea. Pentru a se hrăni, tribul lui Levi a primit zeciuiala celorlalte triburi. Tribul Levi avea o misiune sacră: să slujească în Tabernacol și în Templu, să studieze și să predea Tora. Pentru a fi liber să-și îndeplinească misiunea, el trebuia scutit de munca câmpului. De regulă, taxele sunt percepute de o instituție centrală, care are și puterea să le folosească după bunul ei plac. În vechiul Israel, fără nicio structură centrală, fiecare dădea zeciuiala cărui levit[1] găsea de cuviință. Fără intermediari și fără cheltuieli de administrație, zeciuiala ajungea de la contribuabil la beneficiar, între care se închega o legătură de încredere. Nesiliți de nimeni, de ce dădeau zeciuiala în … Citește mai departe…

Ne aducem aminte de peștele pe care îl mâncam pe gratis în Egipt , de castraveți, de pepeni, de praz, de cepe și de usturoi. (Bamidbar/Numeri 11:5) Moise a auzit poporul plângându-se , fiecare cu familia sa, fiecare la intrarea cortului lui; mânia Domnului s-a aprins foarte mult… (ibid 11:10) Două nedumeriri ridică aceste versete. Prima: Cum și-au putut crea familii întregi o imagine atât de fericită despre o realitate în care până nu de mult sufereau crunt? A doua: Chiar dacă mințeau din rea-voință, e greu de înțeles de ce fapta lor a stârnit în așa măsură mânia Domnului. Aceste nedumeriri m-iau amintit de o experiență asemănătoare prin care am trecut în primul an de ședere în Israel, când învățam la ulpan[1]. În casă cu mine era un ole hadaș[2] mic de statură, venit din Odesa, care ne povestea cu lux de amănunte cât de îmbelșugată era viața în … Citește mai departe…

Iar dacă unui străin sau cuiva care locuiește cu tine îi dă mâna, care locuiește cu tine sau idolatrului familiei străinului; după ce s-a vândut să aibă răscumpărare; unul din frații săi să-l răscumpere; sau unchiul său, sau vărul său să-l răscumpere, sau o rudă din familia sa să-l răscumpere… (Vaikra/Levitic 25:47-48, traducere proprie) … să nu-l subjuge cu muncă grea sub ochii tăi. (ibid. 25:53)  Textul se referă la un evreu care împins de sărăcie s-a vândut de bunăvoie ca sclav unui idolatru. Care ar fi atitudinea corectă față de un astfel de om? Cei din jur ar fi trebuit într-adevăr să-l ajute să nu ajungă în așa hal de sărăcie, dar până la urmă a fost decizia lui să se vândă ca sclav. El a primit banii și el trebuie să suporte consecințele faptei sale.    Tora ne învață altfel. Deși s-a vândut de bunăvoie, chiar dacă ar … Citește mai departe…