Nu tot ce zboară se mănâncă în pericopa Șmini
Și pe acestea să le priviți ca pe o urăciune dintre păsări, să nu le mâncați căci urâcioase sunt vulturul, zgripțorul … (Vaikra/ Levitic 11:13)
Și barza și bâtlanul cu tot neamul lui și pupăza și liliacul. (ibid. 11:19)
Unora, ideea că nu tot ce zboară se mănâncă (de data aceasta la propriu), nu le este ușor de acceptat. De ce să renunțăm la toate aceste resurse prețioase de proteine doar din motive de tradiție? De fapt, nici locuitorii extremului orient nu prea înțeleg de ce renunță europenii la deliciul cărnii de șarpe,de câine și de pisică. Nu e păcat oare de atâtea bunătăți irosite?
Nu este vorba de o tradiție strămoșească ale cărei începuturi s-au pierdut în negurile vremii. Aceasta sunt legi ale Torei, partea noastră din legământul cu HASHEM. HASHEM și-a respectat cuvântul și noi mai trăim astăzi ca neam după mai bine de trei milenii. Suntem datori și noi să respectăm partea noastră din legământ. Porunca trebuie respectată ca poruncă. Încercăm totuși să-i deslușim sensul, astfel ne va fi mai ușor să o respectăm.
Unele dintre aceste păsări chiar nu sânt de loc atrăgătoare. Cine are poftă de carne de cioară sau de liliac? În aceste cazuri porunca este să nu mâncăm lucruri față de care simțim repulsie. Acest comportament denotă atât respect de sine cât și încrederea în HASHEM că ne va asigura o hrană plăcută, îmbietoare și îndestulătoare.
În alte cazuri, păsări au fost interzise pentru că au un comportament natural pe care, dacă l-am copia, am merge pe căi care nu sunt bune. Din acest motiv ne-au fost interziși mulți predătorii precum vulturul și zgripțorul.
Barza, în ebraică HaSiDa, care își trage bunul nume de la HeSeD care înseamnă binefacere, dar totuși este interzisă, pare să desfidă această regulă. Rași subînțelege întrebarea și răspunde: pentru că își ajută numai prietenele.
În acte de binefacere există o ordine de priorități. Prima obligație a omului este față de sine însuși, urmează familia apropiată, rudele mai îndepărtate, vecinii, consătenii, concetățenii și doar la sfârșit toți locuitorii globului. Totuși, în cazuri extreme trebuie să dezlegăm baierele pungii pentru oameni de alt continent.
Barza ne-a fost interzisă, printre altele, pentru a ne învăța că a-ți restrânge acțiunile de binefacere numai în cadrul clanului tău nu este corect.
Comments
Nu tot ce zboară se mănâncă în pericopa Șmini — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>