(Noah) Despre drepturile animalelor
Tot ce trăiește și se mișcă să vă fie de mâncare, precum iarba vi le-am dat pe toate. Numai carne cu sufletul ei sângele ei să nu mâncați (Bereșit/Geneza 9:3,4)
Până la potop oamenii aveau voie să mănânce numai roadele pământului. Vietățile puteau fi doar stăpânite sau aduse ca jertfă, dar carnea lor nu aveau voie să o mănânce. Numai după ce Noah le-a salvat de potop în arca lui au primit oamenii permisiunea de mânca din carnea vietăților și doar cu condiția ca trupul lor să fie deja neînsuflețit. Carnea tăiată dintr-un animal viu precum și sângele scurs dintr-un animal viu sunt și astăzi conform Torei interzise tuturor fiilor lui Noah, adică întregii omeniri.
Prin extensie, dacă am luat viața animalului pentru a-i consuma carnea, avem voie să-i folosim pielea. Mai mult, avem voie chiar să vânăm animale a căror carne nu se mănâncă doar pentru a le folosi blana. Unii hasizi poartă chiar pălării decorate cu blană numite ștraimel sau spodik, dar încep să se audă voci tot mai puțin timide care susțin folosirea blănii sintetice.
Avem dreptul de a stăpâni animalele. Le putem pune la jug să-și câștige hrana, dar nu avem voie să le chinuim. O notabilă excepție este testarea pe animale ale unor tratamente capabile de a salva vieți umane dar ale căror riscuri încă nu sunt cunoscute. Fiecare caz trebuie analizat în parte dacă suferința animalelor este într-adevăr justificată. Testarea produselor cosmetice și cu atât mai mult vivisecțiile în scopuri didactice sunt clar interzise.
Deși Halacha (Legea Iudaică) are reglementări clare în aceste aspecte, prea puțini le cunosc. Prea puțini sunt cei care se din motive religioa se implică în protecția animalelor și sunt dispuși să țină cont de aceste reglementări. În vidul care l-au lăsat au intrat oameni buni care lucrează din imboldul conștiinței. Meritul lor e mare, dar fiecare stabilește limitele cum i se pare lui. Nu o dată, din exces de zel, ei creează dificultăți industriei farmaceutice în testarea unor tratamente absolut necesare.
Prin globalizare Terra devine tot mai mică. Spațiile libere necesare supraviețuirii animalelor se restrâng vertiginos. Într-o lume tot mai poluată crește răspunderea omului pentru supraviețuirea animalelor. Întreaga planetă pare a fi o arcă în care încercăm cu toții să supraviețuim. Ea trebuie condusă cu înțelepciune și bună credință!
Comments
(Noah) Despre drepturile animalelor — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>