Musaf de Roș Hașana – Malhuiot – Zihronot – Șofarot
În zilele de sărbătoare, Hol Hamoed și Roș Hodeș se aduceau în Templul din Ierusalim, în afara jertfelor zilnice, și jerfe specifice zilei care se numeau „Jertfe de Musaf”, adică „jertfe adăugate”. După distrugerea Templului, în locul acestor jertfe a fost statornicită o rugăciune în care le amintim. Aceasta este rugăciunea de Musaf pe care o cunoaștem cu toții.
În rugăciunea de Musaf de Roș Hașana, în afară de jertfa de Musaf, găsim încă trei elemente care sunt centrale pentru a înțelege sensul acestei zile:
- MALHUIOT Amintim că Dumnezeu este regele universului, iar noi ne asumăm să-i îndeplinim poruncile.
- ZIHRONOT Amintim că Dumnezeu își amintește de toate faptele și de toate gândurile noastre, iar noi avem datoria să ne amintim de El.
- ȘOFAROT Amintim sunetul Șofarului care a fost auzit și va fi auzit în cele mai importante momente din viața poporului nostru.
MALHUIOT
Şi este spus: „Nu a privit niciun păcat în Iaakov, şi nu văzut nicio fărădelege în Israel, Domnul Dumnezeul său este cu el şi trâmbiţa Regelui [se aude] în rândurile lui.”
Şi este spus: „El a fost Rege în Israel când s-au strâns căpeteniile poporului, [când au fost] împreună triburile lui Israel.”
Şi în scrierile Tale sfintele este scris: „A Domnului este împărăţia şi [El] stăpâneşte popoarele.”
Şi este spus: „[În viitor se va spune:] Domnul a împărăţit, mândrie a purtat, a purtat Domnul, cu tărie s-a încins, a aşezat lumea să nu se surpe.”
Şi este spus: „Ridicaţi-vă, porţi, capetele, şi uşi veşnice, ridicaţi-vă, să intre Regele măririi! Cine este Regele măririi? Domnul cel puternic şi viteaz, Domnul războinicul viteaz. Ridicaţi-vă, porţi, capetele, şi uşi veşnice, ridicaţi-vă, să intre Regele măririi! Cine e Regele măririi? Domnul Oştirilor e Regele măririi în veci.”
Şi de robii Tăi, profeţii, a fost scris: „Aşa zice Domnul, Regele Israelului şi mântuitorul său, Domnul Oştirilor: Eu sunt Cel dintâi şi Cel din urmă, şi în afară de Mine nu este [niciun] dumnezeu.”
Şi este spus: „Şi vor urca mântuitori pe muntele Ţion să judece muntele [lui] Esav şi a Domnului va fi împărăţia.
Şi este spus: „Domnul va fi Rege peste tot pământul, în ziua aceea va fi Domnul unul şi Numele Său va fi unul.”
Şi în Învăţătura Ta e scris: „Ascultă Israel, Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul.”
ZIHRONOT
Tu ții minte [toate] faptele de când lumea și chemi [la judecată] toate făpturile de la începuturi. Înaintea Ta sunt dezvăluite toate tainele și mulțimea misterelor încă de la începutul Creației. Căci nu este uitare înaintea gloriosul Tău tron, și nimic nu se poate ascunde din fața ochilor Tăi. Tu ții minte tot ce s-a făcut, și nici o făptură nu pierzi din ochi. Totul este dezvăluit și știut înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, care prevezi și pătrunzi până la sfârșitul tuturor generațiilor. Când vei aduce [timpul] sorocit spre pomenire, să fie chemată [la judecată] toată ființa însuflețită, să fie amintite faptele cele multe și mulțimea de făpturi fără de sfârșit. De la început ai anunțat judecata, și de la început ai dezvăluit acest fapt. Aceasta este ziua de început a Creației, amintirea zilei dintâi. Căci lege este pentru Israel, [o zi de] judecată pentru Dumnezeul lui Iaakov. Tot pentru țări în această zi se va hotărî, care la sabie și care la pace, care la foame și care la belșug. Toate făpturile vor fi chemate [la judecată], să fie pomenite spre viață sau moarte. Cine nu e pomenit în această zi? Căci amintirea fiecărei făpturi înaintea Ta vine, fapta omului și rostul său, ținta pașilor săi, gândurile omului și urzelile sale, cât și pricina isprăvilor lui. Ferice de bărbatul ce nu Te uită, și de omul care stăruie către Tine. Căci cei ce Te caută în veci nu se vor poticni și nu vor fi ocărâți cei care întru Tine se adăpostesc. Căci amintirea tuturor făpturilor înaintea Ta vine, și tu cercetezi faptele tuturor. Și de Noaħ Ți-ai amintit cu drag și l-ai pomenit spre mântuire și îndurare, când ai adus potopul spre a nimici toate făpturile pentru răutatea isprăvilor lor. De aceea amintirea lui a venit înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, ca să înmulțești seminția lui precum pulberea pământului și urmașii lui ca nisipul mării, precum e scris în Învățătura Ta: „Și și-a adus aminte Dumnezeu de Noaħ și de toate fiarele și de toate dobitoacele care erau cu el în arcă și a făcut Dumnezeu să treacă un vânt pe pământ și s-au potolit apele.”
Şi este spus: „Și a auzit Dumnezeu geamătul lor și și-a amintit Dumnezeu de legământul Său cu Avraham, cu Ițħak și cu Iaakov.”
Şi este spus: „Și-Mi voi aminti de legământul Meu [cu] Iaakov și de legământul Meu [cu] Ițħak și de legământul Meu [cu] Avraham și de țara Israel Îmi voi aminti.”
Şi în scrierile Tale sfintele este scris: „Amintire a făcut miracolelor Sale, îndurător și milostiv este Domnul.”
Şi este spus: „Hrană dădu credincioșilor Săi, în veci își va aminti legământul Său.”
Şi este spus: „Și ținu seama de legământul Său cu ei, și se răzgândi din mila Sa cea mare.”
Şi robii Tăi, profeţii, au scris: „Du-te și strigă în urechile Ierusalimului spunând: Așa a spus Domnul: Îmi amintesc de dragostea ce mi-o arătai în tinerețea ta, de iubirea ta de mireasă, cum m-ai urmat în pustie, pe un pământ nesemănat.”
Şi este spus: „Și-Mi voi aminti de legământul Meu cu tine din zilele tinerețile tale și voi încheia cu tine un legământ veșnic.”
Şi este spus: “Oare îmi este fiu drag Efraim, un copil alintat? Căci vorbind de el Mi-l mai amintesc, de aceea mi se mișcă inima și mă voi îndura de el, zice Domnul.”
Dumnezeul nostru și Dumnezeul părinților noștri, amintește-ne spre bine, și pomenește-ne spre mântuire și îndurare din cerurile cerurilor străvechi. Adu-Ți aminte, spre binele nostru, Doamne Dumnezeul nostru, de legământul, de dragostea, și de jurământul ce l-ai jurat lui Avraham, părintele nostru, pe muntele Moria, și arată-se înaintea Ta cum l-a legat [pentru jertfă] Avraham, părintele nostru, pe fiul său Ițhak, și și-a biruit îndurarea pentru a face voia Ta din toată inima. Așa să-Ți biruiască îndurarea mânia Ta de deasupra noastră, și prin bunătatea Ta cea mare să se întoarcă mânia Ta de deasupra poporului Tău, de deasupra orașului Tău, de deasupra țării Tale și de deasupra moștenirii Tale. Împlinește-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, precum ne-ai promis în Învățătura Ta, prin Moșe, robul Tău, cu vorba Ta cea plină de slavă, precum este spus: „Și-Mi voi aduce aminte spre binele lor de legământul Meu cu cei dintâi pe care i-am scos din țara Egiptului, în văzul popoarelor, pentru a le fi Dumnezeu, eu sunt Domnul.” Fiindcă Tu îți amintești de toate cele uitate, căci nu există uitare înaintea tronului Slavei Tale. Și adu-ți aminte astăzi de legarea [pentru jertfă] a lui Ițhak, cu îndurare, spre binele seminției lui. Binecuvântat ești Tu, Doamne, care îți aduci aminte de legământ!
ȘOFAROT
Tu Te-ai dezvăluit în norul măreției Tale, poporului Tău cel sfânt pentru a vorbi cu el. Din cer Ți-ai făcut auzită vocea, și Te-ai dezvăluit din norul de puritate. Întreaga lume s-a cutremurat înaintea Ta, și făpturile Creației s-au zguduit când Te-ai dezvăluit, Regele nostru, pe muntele Sinai, pentru a da poporului Tău învățături și porunci. Și Ți-ai făcut auzită majestatea glasului, și cuvintele Tale cele sfinte din văpaia de foc. Cu tunete și fulgere Te-ai dezvăluit înaintea lor, și cu sunetul Șofar-ului ai apărut, precum este scris în Învăţătura Ta: „A treia zi dimineața au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte, și glasul șofarului a răsunat cu putere, și tot poporul din tabără s-a cutremurat.”
Şi este spus: „Și glasul șofarului răsuna tot mai puternic, Moșe vorbea și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.”
Şi este spus: „Și tot poporul vedea vocile și făcliile și sunetul șofarului și muntele care fumega, și a văzut poporul, s-a cutremurat și s-a îndepărtat.”
Şi în scrierile Tale sfintele este scris: „Înălțat a fost Dumnezeu prin chiote, Domnul prin glasul Șofarului.”.
Şi este spus: „Cu trâmbițe și glas de Șofar, ridicați chiote în fața Regelui, Domnul”.
Şi este spus: „Sunați din șofar când luna se înnoiește, în ziua desemnată ca sărbătoarea noastră. Pentru că este o Lege pentru Israel, o zi de judecată pentru Dumnezeul lui Iaakov.”
Şi este spus: „Haleluia! Lăudaţi pe Dumnezeu în sălaşul Său cel sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudaţi-L pentru faptele Sale cele mari, lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită! Lăudaţi-L cu sunet de Șofar, lăudaţi-L cu lăuta şi harpa! Lăudaţi-L cu tobe şi cu dansuri, lăudaţi-L, cântând cu naiul şi cu flautul. Lăudaţi-L cu tamburine sunătoare, lăudaţi-L cu cornuri răsunătoare! Toată suflarea, să laude pe Dumnezeu! Haleluia!”
Şi robii Tăi, profeţii, au scris: „[Voi,] toți locuitorii lumii și sălășluitorii pământului, când se va înalța steagul [pe] munți veți vedea și când se va sufla din Șofar veți auzi.”
Şi este spus: „Și în ziua aceea se va sufla din Șofarul cel mare, și vor veni cei din pierduți din țara Asiriei și cei surghiunuiți din țara Egiptului, și se vor închina înaintea Domnului pe Muntele cel Sfânt în Ierusalim.”
Şi este spus: „Și Domnul asupra lor se va arăta, și va ieși precum fulgerul săgeata Sa, și Domnul Dumnezeu din Șofar va sufla, și va înainta în vijelia de miazăzi. Domnul Oștirilor îi va ocroti.” Așa vei apăra poporul Tău Israel cu pacea Ta.
Dumnezeul nostru și Dumnezeul părinților noștri, suflă dintr-un Șofar mare pentru [a vesti] eliberarea noastră, și ridică steagul pentru a aduna pribegii noștri, strânge risipiții noștri printre neamuri, și împrăștiații noștri adună-i de la capătul pământului. Și adu-ne cu veselie în Țion, orașul Tău, și în Ierusalim, Templul Tău, cu bucurie veșnică. Și acolo vom împlini, înaintea Ta, ofrandele noastre obligatorii, precum ne este poruncit în Învățătura Ta, prin Moșe, robul Tău, de gura Ta cea plină de slavă, precum este spus: „Și în zilele voastre de bucurie, de sărbătorile voastre și de lunile voastre noi, să suflați din trîmbițe când veți aduce ale voastre arderi-de-tot și jertfele voastre de pace și vă vor fi ca amintire înaintea Dumnezeului vostru, Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”
Căci Tu auzi sunetul de Șofar și asculți „terua” [sunetul întrerupt al șofarului, ca un chiot, geamăt sau bocet], și nimeni nu Ți se asemuie. Binecuvântat ești Tu, Doamne, care asculți sunetul de Șofar al poporului Tău, Israel, cu milă.
Comments
Musaf de Roș Hașana – Malhuiot – Zihronot – Șofarot — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>