Și Domnul i-a vorbit lui Moise pe muntele Sinai, spunând: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: <<Când veți veni în țara pe care Eu v-o dau, pământul să se odihnească pentru Domnul. Șase ani să îți semeni ogorul, și șase ani să îți tai via și să-i strângi rodul. Iar în anul al șaptelea să fie un Șabat de odihnă deplină pentru pământ, un Șabat pentru Domnul>>. (Vaikra/Levitic 25:1-4)

Rași pune întrebarea: „Ce legătură este între anul șabatic și muntele Sinai?”. Tot el răspunde: „De aici învățăm că toate poruncile au fost date pe muntele Sinai.”    De ce a fost menționat acest fapt în contextul anului șabatic și nu într-un alt context? Întrebarea rămâne deschisă.

Pe muntele Sinai am primit Tora, un cod de legi și un îndrumător moral. Sclavul nu are nevoie nici de legi nici de îndrumare morală. El doar îndeplinește dispoziții sau, dacă are ocazia, își înșeală stăpânul. Viața sclavului, cu toate greutățile ei, nu este nici ea lipsită de avantaje. Sclavul știe clar ce are de făcut. El nu cunoaște frământarea care premerge oricărei decizii. Povara răspunderii nu îl apasă. După mai bine de un sfert de veac de libertate în România, mai sunt unii care regretă lipsa de griji a din anii de sclavie.

O dispoziție spune clar ce este de făcut. Legea doar prescrie anumite obligații și anumite interdicții. Morala indică o direcție, dar limitele ei sunt adesea vagi. Voința, îndrumată de morală și restrânsă de lege, este cea ce determină acțiunile omului liber.

Știm noi oare ce vrem? Câți din noi nu ne-am ales o facultate pentru că așa au vrut părinții sau pentru că așa au făcut colegii? Câți din noi nu lăsăm campanii de publicitate să ne modeleze aspirațiile?

Talmudul Babilonian folosește sintagma עמד על דעתו (amad al daato). În niciuna din limbile pe care le cunosc nu i-am găsit o traducere. Ea se referă la cea stare în care omul devine conștient de și acționează în armonie cu cele mai adânci, mai intime și mai adevărate aspirații. „Și-a găsit vocația” ar fi poate o traducere palidă.

Pentru a ne găsi pe noi înșine avem nevoie de răgaz. Noi, orășenii, avem vacanțe, concedii și uneori perioade de șomaj. Pământul, în schimb, trebuie lucrat și îngrijit fără întrerupere tot anul. Cei ce lucrează pământul își mai trag sufletul în zilele de Șabat și de sărbătoare, dar răgazul e prea scurt  pentru a păși pe drumul cunoașterii de sine.

O dată la șapte ani țăranul din Israel lăsa pământul să se odihnească. Acest răgaz îl folosea pentru a deprinde un meșteșug, pentru studiul Torei sau pentru a se găsi pe el însuși.

Pentru a împlini ca oameni liberi poruncile primite pe muntele Sinai, avem nevoie să ne cunoaștem pe noi înșine. Pentru ca și țăranii din Israel să se bucure de răgazul necesar cunoașterii de sine, au primit în dar anul șabatic.

Nicio poruncă din Tora nu este mai legată de Muntele Sinai decât anul șabatic.