Căci El mă va piti în Suka Lui, în ziua necazului, mă va ascunde supt acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stâncă. (Tehilim/Psalmi 27:5, traducere adaptată)

Cum arată coliba (Suka) în care D-zeu ne pitește? Uneori ia chipul unui ambasador, drept între popoare, care emite pașapoarte încălcând dispozițiile primite, uneori dirijează 39 de rachete balistice trimise din Irak astfel încât să facă victime numai printre vaci, uneori aduce gândul potrivit celor care dezvoltă și celor care operează sistemele de apărare anti-rachetă. De cele mai multe ori nici măcar nu ajungem să cunoaștem planurile vrăjmașilor pe care D-zeu le-a dejucat.

În așa măsură ne-am obișnuit să fim apărați de D-zeu, încât, în momentele în care El își restrânge puțin apărarea și ne lasă uneori vulnerabili, noi chiar ne supărăm pe El. Nu e corect. Datoria noastră e să-I fim recunoscători pentru toate ocaziile pe care le cunoaștem, dar mai ales pentru cele care nu le cunoaștem, în care ne-a apărat.

Deși știm că D-zeu ne apără, nu avem voie să ne bizuim pe acest fapt. Avem nevoie de o armată puternică, bine echipată și bine pregătită. Regulile de protecție în timpul alarmelor aeriene trebuie păstrate cu strictețe. Oricine are posibilitatea să contribuie la  efortul de apărare, are datoria s-o facă. După toate strădaniile, avem datoria să ne rugăm lui D-zeu să ne apere de toate primejdiile care ne pândesc.

La ce ne ajută atunci credința? Ea ne ajută să ne păstrăm liniștea sufletească, să nutrim speranța și să ne păstrăm încrederea că și de data acesta precum în trecut,  chiar dacă nu vedem nicio ieșire, totul se va sfârși cu bine.

Când ieșim de sub acoperișul casei la sfârșit de octombrie pentru a lua masa sub un acoperiș de stuf, îndeplinim un act de credință. Ne amintim cum s-a îngrijit D-zeu de toate nevoile strămoșilor noștri în cei de patruzeci de ani în care s-au peregrinat prin deșert, și ne manifestăm încrederea că și astăzi D-zeu este alături de noi și ne păzește de toate primejdiile.

Închei cu o rugăciune pe care o rostim la scoaterea Torei de Simħat Tora: „Fie Domnul, D-zeul nostru, cu noi, așa cum a fost și cu strămoșii noștri, fie ca El să nu ne uite și să nu ne îndepărteze”.