Mesaj de Pesah 5776
Multă cerneală s-a scurs și multe condeie s-au frânt încercând să definească un termen pe care cu toții îl percepem sau cel puțin îi simțim acut lipsa: “libertatea”. Mult mai greu ar fi de găsit un obiect palpabil care are puterea de a o sugera sau cel puțin simboliza.
Statele Unite ale Americii au făcut față provocării ridicând monumentala statuie a libertății. Dincolo de intențiile simbolice ale sculptorului, imaginea ei cunoscută pe tot globul a devenit un simbol în sine. Emigranții care intrau cu vaporul în portul New York ea erau profund impresionaţi de statura ei. Pentru cei mulți care intră astăzi în Statele Unite pe calea aerului a rămas doar un punct de atracție turistică. Pentru cei care nu au pus niciodată piciorul pe continentul american, printre care mă număr și eu, ea nu este mai mult decât o imagine pe o carte poștală.
Simbolul pe care ni-l oferă Tora este Mața, o pâine nedospită. Ea a fost hrana lor în sclavie, când de atâta trudă nu aveau timp nici măcar să lase aluatul să dospească. Ea a fost și hrana eliberării lor, când HAȘEM i-a scos atât de grabnic din Egipt încât aluatul lor nu a apucat să dospească.
Aceeași pâine pe care au mâncat-o în sclavie au mâncat și în momentul eliberării. Un mare avertisment se ascunde aici. Cel care își închipuie că pâinea libertății ar fi mai gustoasă decât pâinea sclaviei e pe cale de a fi dezamăgit. Nu pâinea este, cum au crezut și mai cred încă unii, esența libertății.
Hrană a sclaviei și hrană a eliberării. Memoria sutelor de ani de robie a rămas o urmă palidă, aproape dată uitării. Momentul eliberării este singurul care a rămas viu în memoria noastră națională. Mața a devenit pentru noi toți un simbol al libertății.
În ziua de sărbătoare avem porunca de a ne bucura. La prima vedere ce poate fi mai simplu? Cel ce încearcă să o îndeplinească nu odată se lovește de greutăți care par de netrecut. Cum se poate bucura de sărbătoare cel care își duce pe umeri pachetul de necazuri? Și cine din noi nu are un asemenea pachet?
Mața ca simbol ne dă o pildă vie că numai de noi depinde cum privim peripețiile prin care am trecut. Dacă ne dorim, avem puterea să lăsăm în umbră durerea trecutului, iar reflectoarele să le îndreptăm spre tot ce a fost bun. Numai astfel vom reuși să ne eliberăm de una din cele mai crunte robii: robia trecutului.
Vă doresc tuturor HAG CAȘER VESAMEAH și să ne bucurăm cu toții de bucuria libertății!
Rabin Rafael Shaffer
Comments
Mesaj de Pesah 5776 — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>