Mesaj de Iom Kipur 5776
Dragi prieteni,
Au mai rămas doar câteva ore până va începe ziua de Iom Kipur, ziua ispășirii, sau mai precis ziua ștergerii păcatelor. În orice zi dacă facem Tșuva, păcatele sunt iertate. Urmele păcatelor însă rămân. Ziua de Iom Kipur șterge și aceste urme. După ea rămânem curați așa cum eram înainte de a păcătui. În zilele de rând recunoașterea păcatelor și căința vine cu greu. În ziua de Iom Kipur inima se deschide ca de la sine pentru a ne mărturisi și regreta păcatele.
De zece ori ne mărturisim păcatele: la Arvit și la imnurile de seară, la Șahrit și la repetarea ei, la Musaf și la repetarea ei, la Minha și la repetarea ei și apoi, în ultimele momente în care porțile iertării mai sunt încă deschise, la Neila și la repetarea ei. Nu în public, nici măcar în taina spovedaniei ci fiecare către propria sa conștiință, încovoiat, bătând cu pumnul în inima care l-a dus în ispită își asumă răspunderea faptelor și chiar a gândurilor.
Recităm cu toții formula cunoscută “AVAL ANAHNU VAAVOTEINU HATANU”, ceea ce se traduce ”Într-adevăr noi și strămoșii noștri am păcătuit”. Putem oare mărturisi fapte pe care nu noi le-am comis? A mărturisi faptele altuia nu e spovedanie ci învinovățire. Poate oare acesta fi sensul textului?
Textul este o spovedanie și nicio altă explicație nu își are locul. Fiecare își asumă răspunderea doar pentru propriile sale fapte. Când spunem “noi” ne asumăm și năravurile dobândite fără voie de la cei din jur. Când spunem “și părinții noștri” ne referim de năravurile deprinse fără voie de la strămoși.
Pentru tot ce facem va trebui să dăm socoteală. Desigur, pentru cele dobândite fără voie ea este mai îngăduitoare, dar totuși e judecată.
La prima vedere pare deprimant, dar printre rânduri se ascunde poate cea mai mare dintre dintre încurajări. Suntem stăpâni pe propriile noastre fapte! Nimeni nu are puterea să ne influențeze împotriva voinței noastre!
Să avem cu toții un parte de un an bun cu sănătate și bucurie de viață, să fim cu toții pecetluiți în cartea celor vii!
Rabin Rafael Shaffer
Comments
Mesaj de Iom Kipur 5776 — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>