Lactate
Smântâna, iaurtul, laptele bătut, sana și chefirul nu prezintă probleme deosebite. Asemeni laptelui ele pot fi consumate chiar dacă nu au fost fabricate sub supraveghere. Iaurturile cu adaos de culoare, de aromă sau de fructe sunt produse complexe care pot crea probleme. Am găsit pe piață chiar un iaurt care folosește un colorant făcut din gândaci. La iaurturile cu adaosuri nu ne putem dispensa de supraveghere cașer.
Untul poate fi și el consumat chiar dacă nu a fost produs sub supraveghere. Margarina însă ridică probleme foarte grave. Ea trebuie neapărat produsă sub supraveghere. Pe piața din România nu se găsește o astfel de margarină. Pentru cantinele comunitare ea este adusă de peste hotare cu mare efort financiar dar mai ales logistic. Oricum, ea este nocivă și bine am face să o evităm pe cât putem. Prăjituri se pot face pe bază de ulei, iar pateurile pot fi înlocuite cu plăcinte.
În ultima mea vizită la Botoșani am văzut la piață alături de căciuli din blană ceva ce semăna cu un mic burduf. Nu m-am abținut și am întrebat vânzătorul ce este acest burduf. Mi-a răspuns că este cheag. Stomac de vițel umplut cu lapte acrit. Desigur acesta nu este cașer. Brânza tradițională care folosește acest cheag nu este nici ea cașer.
Pentru a produce brânza proaspătă și brânza de casă (Făgăraș, cottage cheese) câteodată se folosește cheagul și câteodată nu. Chiar în cazul în care se folosește cheag, brânza s-ar fi închegat și fără el. Rolul cheagului în producția acestor tipuri de brânză este doar să producă o mai bună închegare. La nevoie putem folosi aceste tipuri de brânză de la orice producător.
La cașcaval, telemea, caș, urdă, brânză de burduf (în folie de plastic), brânză topită și multe alte tipuri de brânză cheagul este un element esențial. Dacă el nu este cașer nici brânza nu mai este cașer. Câteodată pe etichetele acestor tipuri de brânzeturi nu apare cuvântul cheag. Aceasta nu înseamnă nimic. Conform legislației europene cheagul poate fi omis de pe etichetă. Dacă însă scrie pe etichetă „cheag vegetal” sper că e de încredere.
Partea bună este că în zilele noastre mulți producători folosesc cheagul bacterial. Am vizitat câțiva producători și următoarele branduri sunt avizate: COVALACT, LACTATE HARGHITA, FRIS, RARĂUL, ALBALACT, POIANA FLORILOR și LACTA GIURGIU. Deasemenea se poate cumpăra brânză de la doamna Cecilia Stoian, str. Oituz 2, Cristian, jud. Brașov.
Mai putem întâlni și alte genuri de probleme. Burduful natural este câteodată din coajă de brad, dar cel mai des di vezică de porc! Se mai poate găsi pe piață, deși nu e foarte răspândită, brânză cu adaos de șuncă!
Zerul poate fi consumat fără supraveghere cașer. Atenție doar să nu amestecăm produsele care conțin zer cu carnea.
Comments
Lactate — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>