”Și acum iată am adus pârga roadelor pământului pe care mi l-ai dat, HAȘEM” și să le pui înaintea lui HAȘEM și să te închini în fața lui HAȘEM. Și să te bucuri cu toate bunătățile pe care le-a dat HAȘEM ție și casei tale, tu și Levitul și străinul de lângă tine. (Dvarim/Deuteronom 26:10,11)

În aceste versete Tora ne învață cum mulțumim pentru un dar pe care l-am primit și de care aveam mare nevoie . Întâi de toate, confirmăm, sau mai degrabă recunoaștem, prin cuvinte că l-am primit. Apoi alegem ceva bun și îl ducem binefăcătorului din dorința de a îi dărui pe măsură. Dacă tot ce avem este darul primit, din el alegem parea cea mai frumoasă. În final, printr-un gest de supunere arătăm că neavând un dar pe măsură rămânem îndatorați.

Tora însă nu se oprește aici. Ea ne învață să ne bucurăm cu darul. Dacă nu mulțumim, binefăcătorul se va simți neîndreptățit. Dacă doar mulțumim fără ca el  să ne fi adus bucurie, va simți că degeaba l-a adus. Cu cât ne va bucura mai mult, cu atât se va simți mai prețuit. Nimic nu leagă mai puternic sufletele decât prețuirea unui dar.

„… ție și casei tale”: Un dar primit de unul din membrii familiei pe care îl avem în grijă trebuie prețuit ca și cum l-am fi primit noi.

”tu și Levitul și străinul de lângă tine”: Levitul și străinul nu au pământ. Tora ne învață să împărțim bucuria cu cel de lângă noi care nu are acum motiv de bucurie.

HAȘEM nu are nevoie de daruri. Creație îi aparține în întregime. El ni le cere doar pentru a ne deschide inima să dăruim și noi la rândul nostru și, ceea ce este poate mai greu, pentru a ne învăța arta primirii unui dar.