Indicații de Cașrut pentru Pesah
Definirea termenilor
Hameț este numit orice produs de fermentare al cerealelor. Acesta include aluatul dospit, berea, borșul de tărâțe și băuturile obținute din fermentarea cerealelor (vodcă, whisky, bere, etc.).
Aluaturi la care nu s-a observat nici o fermentare și chiar grăunțe întregi care au venit în contact cu apa sunt și ele numite hameț pentru că ar putea fi să fi îceput un proces de fermentare.
Singura forma în care este permis consumul cerealelor este mața (pască).
Alte grăunțe care nu sunt cereale (orez, porumb, susan, fasole boabe, năut, linte, soia etc.) sunt numite kitniot.
Reguli pentru zilele de Pesah
- Este interzis consumul de hameț.
- Sunt interzise toate formele de ne folosi de hameț. Nu avem voie să-l vindem, să hrănim cu el animalele sau să-l folosimm ca solvent etc.
- Nu avem voie nici măcar să posedăm hameț în zilele de Pesah. Cei care au hameț și vor avea nevoie de el după Pesah pot să-l vândă unui neevreu prin intermediul Cancelariei Rabinice. În comunități se vor găsi formularele de împuternicire necesare.
- Pentru că tot anul suntem obișnuiți să consumăm hameț, supravegherea pentru Pesah cere deosebită atenție.
- De regulă se folosesc vase speciale. În cazuri de excepție se cașeresc vasele existente.
- Nu se folosesc conserve sau produse congelate nici din comerț nici de producție proprie decât dacă au fost făcute sub supraveghere specială pentru Pesah.
- Brânza se face cu ajutorul unui cheag făcut de obicei ori din carne ori din cereale. Pentru a fi folosită de Pesah ea trebuie făcută sub supraveghere specială. La ora actuală nu există în România brânză care poate fi consumată de Pesah.
- La Așkenazim este obiceiul ( și așa este și în România) să nu se consume kitniot. Bolnavii care au nevoie pot consuma kitniot.
- De aceea nu folosim nici uleiuri stoarse din kitniot (floarea soarelui, soia, porumb etc.). Folosim numai uleiuri care provin din pomi: palmier, cocos, măsline sau nuci.
- În Israel este în vigoare obiceiul sefard de a consuma kitniot. De aceea produse din Israel, chiar dacă sunt certificate KOSHER LEPESAH כשר לפסח au nevoie de aprobarea unui rabin local.
- Medicamentele pot fi folosite fără nicio restricție.
Lista de produse care se pot folosi de Pesah:
- Pască și făină de pască.
- Carne.
- Pește numai proaspăt.
- Ouă
- Vin,coniac (dsigur numai crtificate KOSHER).
- Legume și fructe proaspete.
- Ulei de măsline sau de palmier.
- Zahăr,miere.
- Cafea pură măcintă sau solubilă.
- Cacao pur (Cacao solubil conține lecitină care poate proveni din cereale sau soia).
- Ceai pur (fără arome sau aditivi).
- Sare.
- Piper boabe sau măcinat într-o râșniță de Pesah.
- Usturoi.
- Miez de nucă, alune, migdale sau caju numai crude
- Curmale
- Lapte numai cumpărat înainte de Pesah.
- Unt numai cumpărat înainte de Pesah.
- Coca Cola.
- Sucuri de fructe numai 100%, nu din struguri.
- Produse certificate KOSHER LEPESAH. Dacă provin din Israel au nevoie de aprobarea unui rabin local.
Pregătiri pentru Pesah
- Până joi, 18 aprilie seara se va efectua vânzarea hamețului prin completarea formularului de împuternicire la comunitate sau pe site-ul rabinat.ro
- Până joi, 18 aprilie seara consumăm tot hamețul și facem curățenie mare în toată casa și în special în bucătărie și în sala de mese pentru a ne asigura că nu a rămas urmă de hameț. Putem lăsa cantitatea necesară de hameț ce va fi consumată la cina de joi 18 aprilie și la dejunul de 19 aprilie.
- Hamețul pe care dorim să-l păstrăm pentru după Pesah va fi păstrat într-un dulap închis și sigilat și trebuie neapărat vândut.
- În noaptea de ajun de Pesah căutăm cu lumânarea să nu fi rămas hameț. Cu această ocazie anulăm hamețul pe care nu l-am găsit, în caz că mai există.
- În perioda de Pesah folosim vasele speciale de Pesah. În caz de nevoie pot fi folosite vase de unică folosință.
- În perioda de Pesah nu folosim produse pe care le-am folosit înainte ci deschidem ambalaje noi special pentru Pesah.
- În dimineața zilei de vineri 19 aprilie putem mânca hameț până la ora 10:30. Până la ora 11:45 ardem tot hamețul rămas și anulăm orice hameț care l-am găsit și care mai poate fi în posesia noastră.
- Vineri 19 aprilie seara și sâmbătă 20 aprilie seara să venim cu toții cu voie bună la masa de Seder!
De ce vinul este permis, iar sucul de struguri 100 % este interzis?Care e logica?