Despre povestea sărbătorii de Hanuka am mai vorbit și anul trecut, aici.

Anul acesta vom încerca să dăm un posibil răspuns unei întrebării: De ce celebrăm tocmai miracolul de Hanuka? De ce nu și alte miracole? De ce nu celebrăm căderea manei, sau izvorul lui Miriam, sau despărțirea apelor?

Pentru că celebrăm doar acele minuni pe care le putem reîntâlnim și azi!

Hanuka a venit într-un moment de beznă spirituală, un moment în care iudaismul era amenințat atât din exterior, dar și din interior. Un moment în care până și o victorie militară s-ar fi putut dovedi în cele din urmă inutilă, căci Templul nu ar fi putut fi reinaugurat cu adevărat fără uleiul sfințit.

Și în acel moment de beznă, când rațional și uman ar fi fost să se supună, aidoma celorlalte populații cucerite din zonă, când rațional și uman ar fi fost să aștepte până când s-ar fi primit un stoc proaspăt de ulei, Macabeii au decis, în ciuda oricăror argumente logice, să aprindă flacăra revoltei, să aprindă puținul ulei pe care îl aveau.

Au avut de ales între apatie și speranță, între o predare oarbă în fața valului de elenizare ce părea de neoprit și a acționa, deschizând astfel noi căi de urmat.

200 de ani după acele evenimente, Iosefus Flavius, numește în scrierile sale Hanuka „Sărbătoarea Luminilor”. Și, deși nu ne menționează  miracolul, ne spune că ”motivul pentru sărbătoarea poartă acest nume pentru că libertatea a venit când nici nu mai speram”.

De Hanuka rostim rugăciunea Al Hanisim, care, la rândul ei, ignoră miracolul luminii și ne vorbește despre lucruri care sunt posibile în fiecare generație. Despre salvare, despre victorie, despre credință, despre păstrarea identității.

Într-o lume în care D-zeu pare că a dispărut, în care nu mai există minuni sau profeți, în care până și marii preoți acceptă elenismul ca un dat, Macabeii sunt martorii unei alte dimensiuni. Ei cred că puterea divină este doar ascunsă, și că se va manifesta atunci când va veni momentul.

În clipele de întuneric, uneori calea care trebuie urmată este lupta deschisă, alteori este cea interioară. Uneori amenințarea este cea fizică, alteori cea spirituală. Uneori amenințarea vine din partea celorlalți, alteori ea vine însă chiar din mijlocul nostru. Dar întotdeauna trebuie să avem înțelepciunea să recunoaștem momentul de întuneric, și sa-l depășim.

Și, coincidență sau nu, cred ca suprapunerea de anul acesta între Hanuka și Crăciun este menită să ne atragă atenția că trăim un astfel de moment.

De faptul că avem, nu noi, evreii, nu ei, creștinii, mahomedanii, budiștii,  ci întreaga umanitate avem nevoie de speranță, nevoie de o renaștere spirituală.

Nevoia să înțelegem că „După chipul și asemănarea lui D-zeu” mai înseamnă și faptul că noi înșine suntem capabili să realizăm minuni, atunci când ne aducem aminte după chipul cui am fost creați, și care este adevărata noastră menire.

O astfel de minune este și noua tinerețe pe care o primesc sinagogile din România! Și vă invit să vedeți o astfel de minune marți, 27 decembrie 2016, când vom aprinde cea de-a patra lumânare de Hanuka reinaugurând Templul Unirea Sfântă din strada Mămulari (București), la ora 17:00.

Fie ca D-zeu să ne dăruiască tuturor sărbători cu pace și binecuvântare!

Hanuka Sameah!