Și au săpat robii lui Ițhak în vale și au găsit acolo o fântână cu apă vie. Și s-au certat păstorii din Gherar…spunând a noastră  apa… Și au săpat încă o fântână și s-au certat și pentru ea… Și s-a mutat de acolo și a săpat o altă fântână și nu s-au certat pentru ea. (Bereșit/Geneza 26:19-22)

În ultimele trei pericope am citit despre cele zece încercări prin care a fost încercat  patriarhul Avraham. Despre faptele patriarhului Ițhak nu găsim mai nimic. Parcă totul doar i se întâmplă. El este, prin porunca divină, legat ca o jertfă și apoi elibrat.  El este înșelat de soția sa și de fiii săi. Singura lui acțiune este acceptarea în tăcere.

Patriarhul Avraham a fost un deschizător de căi. Ițhak, în puținele ocazii în care totuși acționează, doar repetă cu pioșenie faptele tatălui său. Avraham a săpat fântâni când a avut nevoie de apă. O faptă banală care nici măcar nu merita consemnată. Când Ițhak sapă aceleași fântâni, care între timp fuseseră umplute cu pământ de filistini, el respectă deja o tradiție. Prin repetare pioasă, fapta banală își dobândește valoarea de simbol.

Tâlcul acestor fântâni ni-l dezvăluie Nahamanide: Prima fântână prezice primul Templu de la Ierusalim care va stârni vrajbă până va fi distrus de babilonieni. A doua fântână prezice cel de-al doilea Templu care va stârni și el vrajbă până va fi distrus de romani. A treia fântână este profeția clădirii celui de-al treilea Templu care nu va mai stârni vrajbă ci dimpotrivă va aduce viață, belșug și pace tuturor neamurilor pământului.

Ermetică metaforă. Calea de a o desluși ne-o oferă profetul Yeremiahu (17:13) când îl atribuie lui HAȘEM calitatea de ”izvorul apei vii”.  Ivzorul vieții, al belșugului și al păcii care se revarsă asupra noastră este HAȘEM. Fântâna prin care această apă vie se revarsă asupra omenirii este Templul de la Ierusalim.

În ochii noștri Templul este doar un lăcaș în care trudim cu aducerea jertfelor și rostirea rugăciunilor. Metafora fântânii cu apă vie ne învață să-l privim dintr-o perspectivă mai largă. HAȘEM dorește să reverse asupra noastră viață belșug și pace, dar ne-a încredințat nouă cheile: jertfa și rugăciunea. Dacă le vom folosi, asupra noastră se vor revărsa toate acestea.

Când, mai mult de nevoie decât de voie, armată romană a distrus și a ars Templul, cheia jertfelor s-a pierdut. Ne-a rămas doar cheia rugăciunii, dar nici ea nu mai e inspirată precum era în Templu. Să ne rugăm pentru clădirea celui de-al treilea Templu, căci atunci vom avea din nou ambele chei pentru a aduce viață belșug și pace întregii umanități.