Și a spus Haman regelui Ahașveroș: Este un popor împrăștiat și risipit/ dezbinat între popoare în toate țările împărăție tale … și regelui nu-i este de folos să-i lase liniștit. (Ester 3:8)

Narațiunile se supun și ele unor reguli. Nu canoane imuabile, ci doar sfaturi utile celor care doresc să capteze atenția cititorului. Un sfat util este ca după o cât mai scurtă introducere să apară criza, care într-un fel sau altul se va rezolva până la sfârșitul narațiunii.

Cartea Ester nu ține cont de această regulă. În primele două capitole citim pe larg doar cum a devenit Ester regină și cum a salvat Mordehai viața regelui Ahașveroș. Criza, uneltirile lui Haman de a-i ucide pe toți evreii din imperiu, apare după mai mult de un sfert din carte, la mijlocul capitolului al treilea din zece.

Deznodământul, prin zădărnicirea urzelilor lui Haman, a fost îndeplinit de Mordehai, ca sfetnic căruia regele îi era îndatorat, și de regina Ester. Doar când ajungem la deznodământ, înțelegem rostul relatărilor despre Ester și Mordehai din primele două capitole. Înainte ca problema să se nască, a adus HAȘEM soluția. În Talmud este folosită în acest scop expresia: „HAȘEM face leacul înaintea bolii”.

Acesta nu este un caz particular. De fiecare dată când vine pe capul nostru vreun necaz, HAȘEM  i-a făcut deja leacul. Nouă ne rămâne doar să-l găsim, ceea ce nu întotdeauna reușim. Oricum, credința că leacul există deja, iar nouă ne rămâne doar să-l căutăm, este o neprețuită încurajare.

*********

În cuvintele sale adresate regelui Ahașveroș, a amintit Haman păcatul înaintașilor noștri, păcat din pricina căruia au fost strămoșii noștri la un pas de fi lăsați pradă pierzaniei, păcatul dezbinării.

Pentru a îndrepta acest păcat, au statornicit Mordehai și Ester patru porunci: citirea cărții Ester, daruri de mâncare prietenilor, daruri săracilor și o masă festivă cu cântece de veselie. Menirea acestor porunci este să ne aducă împreună, să înlăture vrajba și să  ne înfrățească.

*********

Toate sărbătorile evreiești se pot adapta la nevoie condițiilor de izolare. Putem posti în izolare, putem sufla din șofar în izolare, putem chiar sărbători noaptea de Seder între patru pereți. O singură sărbătoare nu avem cum s-o sărbătorim în izolare: Purim. Cui să aducem daruri? Cu cine să ne veselim?

Pe cât putem, poruncile sărbătorii de Purim trebuie îndeplinite așa cum au fost statornicite. Dacă simțim, și ar fi bine să simțim așa, că nu putem face cât ne-am fi dorit pentru a înlătura vrajba și a aduce înfrățirea, HAȘEM ne-a pregătit deja leacul: telefonul.

Rog pe fiecare din cititorii acestui articol ca în ziua de Purim să-și treacă în revistă lista de contacte. Să se gândească cine s-ar bucura să fie contactat. Să-și lase la o parte orgoliul și să-i contacteze pe cei care s-ar bucura să-l audă.

Niciun dar nu este mai prețios decât un cuvânt bun și un zâmbet!