Și a făcut HAȘEM cei doi luminători mari, luminătorul mare pentru cârmuirea  zilei și luminătorul mic pentru cârmuirea  nopții și stelele. ( Bereșit/ Geneza 1:16).  

Prima și a doua parte a versetului par a spune povești diferite. În prima sunt amintiți „doi luminători mari”, în a doua, ei sunt numiți „luminătorul mare” și „luminătorul mic”. Pe lângă ei apar „stelele” care nu au fost amintite în prima parte. Faptul că soarele luminează ziua iar luna noaptea este numit în mod figurat „cârmuire”.

Rași, bazat pe o sursă din Talmud tratatul Roș Hașana fila 23b, interpretează versetul printr-o pildă: „A spus luna: „HAȘEM, se poate ca doi regi să cârmuiască sub o singură coroană?”. I-a spus HAȘEM: „Du-te micșorează-te.” Apoi, ca să-i aline suferința, i-a dăruit stelele.”

 În interpretarea lui Rași prima parte a versetului descrie Creația așa cum a făcut-o HAȘEM, iar a doua, lumea pe care o cunoaștem noi, după ce luna și-a luat pedeapsa. În această interpretare „cârmuirea” poate fi  înțeleasă în sens propriu, nu figurat.

La prima vedere, textul pare să explice cum au fost create soarele, luna și stelele, ceea ce numim „cosmogonie”. Dar putem oare soluționa un conflict dintr-un text cosmogonic printr-o pildă? Printr-o pildă putem soluționa  doar un conflict dintr-un text care este el însuși o pildă.

Percepția textului ca o pildă menită să ne învețe principiile morale pe care e fondată Creația a apărut cu multe secole înaintea primei cosmogonii fondate științific. În lipsa unei alte cosmogonii, textul, pe lângă a fi o pildă, era folosit și ca o explicație plauzibilă a ordinii în care a fost creat Universul.

În contextul actual, cramponarea la abordarea cosmogonică a textului duce ori la discreditarea credinței, ori la discreditarea științei, ori, mai grav, la discreditarea rațiunii.

Nu avem nevoie de soluții inovatoare. Maimonide, în urmă cu aproape un mileniu, a scris deja că cel ce interpretează Tora numai în sensul propriu, greșește.

Doar să avem curajul să ne lepădăm de inerția gândirii!