Dacă vei ieși la război… (Dvarim/Deuteronom 21:1)

Din rădăcina Alef Lamed Mem se trage atât cuvântul ALiM care se traduce prin „violent” cât  și cuvântul (A)iLeM care se traduce prin „mut”. Cuvinte nu s-au întâlnit din întâmplare. Ele sunt două fațete ale aceleiași realități. Violența este limbajul mutului, singurul prin care știe să-și dea glas frământărilor.

Tora ne învață că un cuvânt e sacru. Păcatele prin cuvinte: mărturia mincinoasă, defăimarea, clevetirea sunt mai grave decât păcatele prin fapte. Cel care nu-și respectă promisiunea își pângărește cuvântul. Înțelepții din Mișna și Talmud ne-au învățat să cântărim cu grijă fiecare cuvânt, pentru ca nu cumva, printre rânduri, să se înțeleagă, chiar fără voia noastră, ceva ce par putea răni sau dăuna.

În Tora nu găsim nicio poruncă să dăm glas gândurilor care ne apasă. Nici măcar nu e nevoie Așa e firea noastră ca popor, să ne spunem oful. Când ne lipsește interlocutorul înțelegător și vrednic de încredere, ne spunem oful în rugăciune. Rugăciunea este și ea o formă de dialog. Interlocutorul tăcut ne este întotdeauna alături, ne înțelege cuvintele și dincolo de ele.

Celui care a deprins deja măiestria cuvântului nu-i va fi greu să-și stăpânească pornirile violente. De pornirile violente ale celor din jur, însă, el nu va fi scutit

Unii propovăduiesc împăcarea cu orice preț. „Capul plecat sabia nu-l taie” spun ei. Prea multe capete plecate a tăiat sabia în sângerosul nostru veac. Acordul de la Muenchen din anul 1938, care a sacrificat Cehoslovacia „pentru a salva pacea”, a fost eșec răsunător. Bunicul meu, care a trecut prin acele vremuri tulburi, obișnuia să spună: „Războaiele mici pot fi ocolite. Războaiele mari nu pot fi ocolite”.

Tora ne pregătește și pentru astfel de situații. Să știm să luptăm cu dârzenie, dar fără ură. Să regretăm sângele vărsat, dar să știm în adâncul inimii că nu aveam nicio altă cale.

Dar, înainte de toate, să facem tot ce e cu putință ca să trăim în pace.