„Și să păziți poruncile mele și legiuirile mele pe care le va îndeplini omul și va trăi prin ele.” (Vaikra / Levitic  18:5)

Citim în Talmud[1] : „Și mergeau pe drum Rabi Ișmael și Rabi Akiva și Rabi Elazar ben Azaria … și au fost întrebați: de unde știm că pentru a salva o viață avem voie să încălcăm Șabatul?”. De faptul că avem voie și chiar datoria să încălcăm Șabatul, de asta nimeni nu se îndoia. Întrebarea era doar din ce verset reiese această învățătură.

Talmudul[2] citează câteva opinii, ale înțelepților care erau prezenți și apoi a altor înțelepți, chiar din generațiile următoare. Voi cita ultima opinie, exprimată după câteva generații: „A spus Rav Iehuda că a spus Șmuel: „Dacă aș fi fost acolo aș fi spus: A mea e mai bună decât ale voastre: „și va trăi prin ele” și nu să moară prin ele”. Rostul poruncilor este de a împlini viața. Când îndeplinirea unei porunci ar face să se piardă o viață, ea își pierde tot rostul.

În ultimul Șabat această prevedere a fost pusă în practică. Am auzit de comunități care împreună cu rabinul lor au călătorit cu autocarul tot Șabatul. Am auzit de rabini care au folosit telefonul de Șabat ca și cum ar fi fost una din zilele săptămânii.

Aceasta e regula, dar ca orice regulă, are și ea excepții. Citim în Talmud[3]: „Vărsarea de sânge de unde știm [că nu este permisă nici măcar cu prețul vieții]? Se înțelege de la sine, precum a fost cazul aceluia care a venit înaintea lui Raba și l-a întrebat: „Mi-a spus … du-te omoară-l pe cutare , iar dacă nu, te omor pe tine” I-a răsuns: „Chiar dacă te omoară, nu-l omorî. Cine spune că sângele tău e mai roșu, poate sângele celuilalt mai roșu.””   

Raskolnikov, tristul personaj al lui Dostoievski din „Crimă și pedeapsă”, și-a închipuit că viața lui de tânăr talentat, căruia numai lipsa de bani îi stătea în calea succesului, ar valora mai mult decât viața bătrânei bogate. Rezultatul a fost crima. Raskolnikov a înțeles că a greșit și s-a supus de bunăvoie pedepsei, dar nu a  înțeles niciodată care i-a fost greșeala.

În săptămâna care a trecutau fost cazuri în care soldații au primit ordin să tragă în cetățeni pașnici sau chiar în camarazii lor de arme care au avut neșansa să fie răniți pe câmpul de luptă. Dacă nu ar fi îndeplinit ordinul, ei ar fi fost aduși în fața curții marțiale, acuzați de trădare și executați în grabă.

Cine oare nu simte în adâncul sufletului său că,  oricât ar valora viața aproapelui, propria sa viață valorează totuși mai mult? De aici până la săvârșirea unei crime de război drumul e deja foarte scurt.

Tora ne învață că nici măcar cu prețul vieții să nu comitem crime de război.

[1] Tratatul Ioma fila 85a

[2] Ibid. Fila 85a, 85b

[3] Tratatul Sanhedrin fila 74a